Foto! Școala Gimnazială “Eftimie Murgu”- un deceniu de existență celebrat cu lecții de fericire și zâmbete 

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Școala Gimnazială “Eftimie Murgu” din Lugoj a sărbătorit sâmbătă, 18 mai, 10 ani de activitate, iar evenimentul a avut toate ingredientele celebrării unui deceniu de existență. Manifestarea a început cu un workshop care a cuprins exerciții de fericire pentru părinți și copii. Apoi s-au desfășurat două ateliere intitulate: “ Cum ne adresăm copiilor astfel încât ei să ne înțeleagă?” și “Cum suntem alături de adolescenții noștri?” Aceste activități au fost realizate cu sprijinul psihologului Mirela Oprea și a psihoterapeuților Ancuța Coman și Violeta Mihalache.

 “Astăzi este un eveniment deosebit pentru școala noastră deoarece sărbătorim 10 ani de activitate, 10 ani de proiecte realizate, 10 ani de dăruire profesională, de iubire împărtășită, împreună cu elevii școlii. Am ales să sărbătorim această zi într-m modalitate inedită, oferind acest eveniment educațional gratuit întregii comunități, care constă în câteva ateliere și un workshop”, a declarat Daniela Fiat, directorul școlii.

 De departe workshopul despre fericire a prins cel mai bine la publicul prezent. Pentru câteva minute adulții s-au transformat în copii și s-au lăsat purtați în exerciții și jocuri simple, dar care le-au adus zâmbetul pe buze.

Având în vedere că fericirea este starea pe care am simțit-o noi încă din momentul în care am aflat că vom funcționa în această locație nouă frumoasă și generoasă, am considerat că merită să împărtășim această stare cu invitații noștri, să le dăruim această stare de fericire. Din zâmbetele de pe chipurile dumnealor cred că am reușit să le dăruim această stare de fericire”, a continuat Daniela Fiat.

 Părinții s-au arătat entuziasmați de activitățile propuse de conducerea școlii și chiar au deprins învățături care îi ajută la educarea copiilor.

  Mi se pare un eveniment foarte complex din multe puncte de vedere, cu informații foarte utile care îmi vor folosi mult pe viitor, cât și acum.  Știam cât de cât anumite detalii despre fericire, pentru că iubesc să citesc tot ce ține de creșterea copiilor și nu numai. Însă am învățat și lucruri noi și le voi aplica cu drag”, a precizat Andreea Olariu, una dintre mamele prezente.

 Este un eveniment foarte binevenit. E potrivit pentru părinți și pentru bunici, o inițiativă foarte bună. Am învățat să încercăm să fim mai fericiți și să ne susținem copiii”,  a spus Monica Piseru, o altă mamă prezentă la eveniment.

 Și elevii prezenți și care s-au implicat în organizare au afirmat că munca nu le-a fost în zadar și evenimentul a fost unul reușit. Despre viața de elev în cadrul școlii au vorbit cu entuziasm și în același timp cu părere de rău că unii în scurt timp vor trebui să plece, fiind clasa a VII-A.

Eu sunt fotograf și am făcut foarte multe poze, am aranjat, am decorat, ne-am implicat toți foarte mult. Despre perioada petrecută în această școală pot să spun că a fost minunată, îmi găsesc greu cuvinte să mă să exprim. E o școală minunată, merită să vină și copiii mai mici aici, a declarat Bianca Piseru, elevă.

 Dacă e după mine cel mai important obiectiv al acestei a fost atins. Avem profesori care sunt nu numai înțelegători, dar și foarte bine pregătiți. În plus, se înțeleg foarte bine cu elevii. E o conexiune mai bună decât la alte școli, din câte am văzut și am înțeles, a precizat Andrei Popeț, un alt elev.

 La eveniment au fost prezente oficialități locale, foști dascăli, cei care au condus destinele acestei școli de-a lungul timpului, dar și directori ai școlilor și grădinițelor din oraș.

Alina DAMIAN

 

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.