Ford Focus luat de radar cu 703 km/h, în Italia. Șoferița a fost amendată și lăsată fără permis

O şoferiţă din Italia a fost amendată şi lăsată fără permis, după ce radarul a arătat că maşina la volanul căreia se afla circula cu o viteză de 703 km/h, pe o porţiune de drum unde limita este de 70 km/oră.      

şoferiţa s-a ales cu amenda maximă în astfel de cazuri şi cu permisul suspendat. Femeia a depus plângere şi a fost sfătuită să nu accepte anularea sancţiunii, ci să solicite despăgubiri.

S-a întâmplat în Italia, în Offagna, o comună din provincia Ancona, regiunea Marche. Conform procesului verbal, femeia aflată la volan a avut o vitez[ înregistrată de 703 kilometri pe oră. În ciuda erorii evidente a radarului, şoferiţa s-a ales cu 850 de euro amendă, permisul suspendat şi în plus 10 puncte de penalizare.

Potrivit autoappassionati.it, eroarea a fost atribuită unei defecţiuni a radarului, însă o parte din vină aparţine şi Poliţiei Locale, care nu a verificat datele din raport înainte de a trimite femeii amenda. Ea a depus plângere şi a fost sfătuită de purtătorul de cuvânt al comitetului pentru respectarea legislaţiei rutiere să nu accepte anularea sancţiunii, ci să solicite despăgubiri.

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.