Festivalul Rod revine în Lugoj

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

A treia ediție a Festivalului Rod aduce filmul, teatrul independent, fotografia de artă în fața publicului larg din Lugoj. Principala misiune a Rod Festival este dezvoltarea de noi audiențe prin stabilirea unei punți de legătură între publicul care nu are acces sau nu consumă conținut cultural și sectorul cultural în totalitatea sa. Rod Festival își propune să reducă decalajul dintre un „Centru” generic, supraofertat cultural și o „Periferie” imaginară, care de multe ori nu corespunde cu cea geografică.

Vineri 19 august, Festivalul Rod revine în Lugoj, la Amfiteatrul Exterior de la Universitatea Europeană Drăgan, loc deja cunoscut de către locuitori, cu o propunere interesantă de film.

La ora 21:00 va rula scurtmetrajul tragicomic „OFF STAGE”, scris și regizat de către Andrei Huțuleac, o producție independentă DaKINO Production . Din distribuție fac parte actorii Adrian Titieni, Amalia Ciolan si Tudor Istodor.

La ora 21:30 va urma filmul documentar animat „CRULIC – DRUMUL SPRE DINCOLO”/România, Polonia, regia semnată de Anca Damian, cu Vlad Ivanov, Jamie Sives. Filmul spune povestea reală a românului Crulic, în urma evenimentelor dramatice din acea perioadă, ministrul de externe al României, Adrian Cioroianu, și-a prezentat demisia.

Florin Iepan:

„După atâta voie bună și divertisment de la Ruga Lugojului, invităm lugojenii și nu numai să pună mâna și pe un film, era să spun o carte, pentru că „OFF STAGE” și „CRULIC” sunt printre cele mai bune producții românești realizate în ultima vreme”.

Accesul este gratuit.

Contact:

Florin Iepan, președintele Asociației DocuMentor – 0722.277.843

https://www.facebook.com/RodFestival

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.