O nouă ediție a Festivalului de Operă și Operetă, ediția a XIX-a, a avut loc în același spațiu generos al Teatrului de Vară din Parcul Rozelor din Timișoara, devenit deja tradiție.
Festivalul derulat la sfârșitul verii și începutul toamnei, în perioada 30 august–1 septembrie 2024 a precedat deschiderea stagiunii 2024-2025.
La această ediție, Opera Națională Română din Timișoara a oferit publicului numeros trei spectacole cu intrare liberă: un balet-rock, o operetă și o operă. Baletul-rock „Dancing Queen – Povestea unei cariere”, pe muzica formației Queen, a fost prezentat vineri 30 august, apoi sâmbătă, 31 august publicul s-a delectat cu una din cele mai populare operete „Țara Surâsului” de Franz Lehár, iar duminică 1 septembrie a fost programat spectacolul de operă plin de pasiune și dramatism „Nabucco” de Giuseppe Verdi.
La ediția din acest an s-a înregistrat o prezență de peste 5.000 de participanți, motiv pentru care dorim să mulțumim publicului nostru drag pentru participarea numeroasă.
Spectacolele au fost prezentate de artiștii Operei Naționale Române din Timișoara (soliștii vocali și de balet, orchestra, corul și ansamblul de balet) alături de artiștii invitați: soprana Nadia Cerchez și dirijorul Hermann Szabolcs.
Festivalul de Operă și Operetă este un eveniment finanțat de Ministerul Culturii și Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura 2024, în parteneriat cu Primăria Municipiului Timișoara și Casa de Cultură a Municipiului Timișoara, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș, al Inspectoratului de Jandarmi Județean General „Moise Groza” Timiș și al Poliției Locale Timișoara.
Fotografii: Remus Dăescu
Lasă un răspuns