FACIAS a descoperit întârzieri ale reformelor din PNRR: 85% din banii primiți sunt necheltuiți

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Statului (FACIAS) a adresat Ministerului Investițiilor și Fondurilor Europene (MIPE) o serie de întrebări privind stadiul implementării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și utilizarea fondurilor alocate României. Răspunsul oficial obținut relevă faptul că România a depășit termenul limită pentru depunerea cererii de plată numărul 3, stabilit pentru data de 30 iunie 2023, iar din banii deja primiți a reușit să consume o sumă extrem de mică.

Potrivit datelor furnizate de MIPE, din cele 79 de jaloane incluse în cererea de plată nr. 3, 16 dintre ele nu au fost realizate, dintre care 4 ar fi trebuit finalizate încă din septembrie 2022. Printre cele mai importante nerealizări se află și îmbunătățirile care trebuiau aduse infrastructurii educaționale, prin echiparea sălilor de clasă, a laboratoarelor și a atelierelor școlare.

Alte 12 jaloane, care aveau termen de implementare 31 decembrie 2022, nu au fost nici până acum realizate. Acestea includ aspecte de guvernanță corporativă, eficiență energetică, pensiile speciale și calitatea serviciilor medicale.

În ceea ce privește cererea de plată nr. 3, MIPE estimează că aceasta va fi transmisă Comisiei Europene până la sfârșitul lunii septembrie 2023, cu o întârziere de trei luni. Peste tot acest val de întârzieri, guvernanții nu au reușit să trimită Comisiei Europene nici măcar planul de eficiență energetică al României, RePowerEU, prin care putem primi 1,4 miliarde de euro pentru creșterea gradului de independență energetică. Ministerul nu știe când se va întâmpla acest lucru și spune că forma finală a capitolului REPowerEU va fi transmisă Comisiei Europene după definitivarea negocierilor.

Avem bani și nu știm să-i cheltuim

În ceea ce privește utilizarea fondurilor PNRR, România a cheltuit până în prezent numai 828 milioane de euro din cele peste 6.3 miliarde de euro primite prin PNRR. Această sumă reprezintă un procent extrem de mic din fondurile disponibile, aproximativ 15%, ceea ce ridică serioase întrebări despre eficiența gestiunii acestor resurse vitale. După ce că reușim să atragem banii cu greu, reformele promise fiind întârziate constant, nu suntem în stare nici să dezvoltăm proiecte de investiții folosind bani europeni.

FACIAS solicită Guvernului să acționeze cu celeritate pentru a pune în aplicare jaloanele și țintele stabilite în PNRR, și să gestioneze în mod eficient fondurile europene disponibile pentru dezvoltarea României.

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) , urmăreşte din 2008 asigurarea transparenţei în funcţionarea instituţiilor statului, ca principiu al democraţiei şi statului de drept şi apără drepturile cetăţenilor români. Monitorizăm activitatea instituţiilor statului şi informăm opinia publică cu privire la aceasta, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare a cetăţenilor privitor la drepturile pe care le au şi la posibilitatea pe care aceştia o au, de a lua parte la activităţile instituţiilor publice, direct sau prin intermediul organizaţiilor nonguvernamentale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.