Euro zăbovește la 4,83 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Perechea euro/leu a avut o evoluție calmă, media stabilită de BNR fluctuând într-un culoar de circa jumătate de ban, mult mai mică decât a altor monede din regiune. Stabilitatea leului se datorează intervențiilor punctuale ale băncii centrale, care a continuat să vândă valută, proces pe care l-a declanșat încă din luna martie, ceea ce a făcut ca rezerva sa valutară să scadă.

Euro a atins în perioada analizată un maxim de 4,8338 lei. A urmat o scădere, media fiind stabilită vinerea trecută la 4,8277 lei, pentru ca luni cursul să urce la 4,8297 lei într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,828 – 4,837 lei, cu închiderea la 4,83 lei.

Pentru următoarele luni, în contextul căderii economice provocate de pandemie, analiștii grupați în cadrul CFA România anticipează în ultimul sondaj pentru orizontul de șase luni o depreciere la 4,9370 lei/euro, iar pentru cel la 12 luni una la 4,9954 lei.

Dolarul american s-a depreciat față de euro, astfel că media lui a scăzut de la 4,4477 la 4,4115 lei, ca la sfârșitul intervalului cursul să fie stabilit la 4,4155 lei.

Moneda elvețiană a fost stabilă pe piețele internaționale unde fluctuațiile s-au limitat la 1,055 – 1,059 franci/euro, media ei crescând ușor de la 4,5663 la 4,5796 lei, pentru a încheia perioada la 4,5708 lei. Lira sterlină sterlină a urcat de la 5,4958 la 5,5222 lei.

Uncia de aur a avut o tendință ascendentă pe piețele specializate, evoluție provocată de deprecierea monedei americane. Ea  crescut de la 1.617 – 1.643 dolari, la începutul perioadei, la 1.683 – 1.694 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să urce de la 239,8384 la 239,9160 lei, apropiindu-se astfel de maximul istoric de 240,4606 lei atins în ultima parte a lunii februarie.

Decizia băncii centrale de a reduce dobânda de politică monetară de la 2,50 la 2% a continuat să influențeze nivelul indicilor ROBOR. Luni, indicele ROBOR la trei luni a scăzut de la 2,53 la 2,52%, nivel care a mai fost atins la începutul lui mai 2018. Indicele ROBOR la șase luni a coborât de la 2,60 la 2,59%, valoare care se mai înregistra în urmă cu doi ani, în timp ce indicele la 12 luni a alunecat de la 2,65 la 2,64%.

Vânzările de dolari la care au recurs marile bănci centrale pentru a calma piețele și anunțul Rezervei Federale că va injecta suplimentar în economia americană 2.300 miliarde dolari prin care va asigura credite către businessuri mici şi municipalităţi au avut darul de a aprecia euro de la un minim de 1,0768 la 1,0968 dolari.

La sfârșitul perioadei, perechea fluctua între 1,0893 și 1,0968 dolari. Bitcoin a crescut de la 6.800 la 7.400 dolari, după care a scăzut la sfârșitul perioadei la 6.700 dolari.

(Analiza cuprinde perioada 7 – 13 aprilie 2020)

Radu GEORGESCU

 

Despre admin 6584 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.