Euro urcă spre 4,85 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Sfârșitul perioadei analizate a adus un nou maxim pentru euro, de 4,8242 lei, piața a fost lăsată să respire, după ce în zilele precedente, în apropierea orei de anunțare a mediei s-au observat ordine de vânzare de valută.

De alltfel, volatilitatea cotațiilor leului pe piețele asiatice a fost foarte mare în noaptea de dumnică spre luni, euro fluctuând între 4,788 și 4,881 lei.

La noi, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,82 – 4,838 lei, cu închiderea la 4,847 lei, evoluție care a făcut ca BCE să anunțe o cotație de 4,8343 lei/euro.

Presiunea pe leu va continua, piața așteptând o decizie de reducere a dobânzii de politică monetară a BNR care se situează în prezent la minimul istoric de 2,50%. Măsura va micșora plasamentele în lei, implicit deprecierea acestuia, euro putând atinge într-un timp scurt pragul de 4,85 lei, echivalentul unei deprecieri de 2% față de sfârșitul lui 2019.

Cursul dolarului a crescut de la 4,2433 la 4,3202 lei.

Volatilitatea monedei elvețiene a fost ridicată, ea fluctuând în culoarul 1,051 – 1,065 franci/euro, astfel că media ei s-a mișcat între 4,5424 și 4,5699 lei, valoare stabilită luni, care reprezintă un nou maxim al ultimilor cinci ani.

Temerile că negocierea unui acord comercial post-Brexit dintre UE și Marea Britanie va fi una dificilă dar și decizia Băncii Angliei de a reduce dobânda sa cheie de la 0,75 la 0,25% pentru a proteja economia la efectele coronavirusului, au făcut ca lira sterlină să se deprecieze față de principalele valute. Astfel, cursul ei a scăzut de la 5,5361 lei, la începutul perioadei, la 5,3162 lei, la sfârșitul ei.

Înmulțirea plasamentelor în dolari au făcut ca uncia de aur să scadă de la aproape 1.700 dolari, la începutul intervalului, la 1.454 dolari, la finalul ei. Pe acest fond prețul gramului de aur stabilit de BNR a scăzut luni de la 220,1762 la 208,8575 lei, după ce pe 24 februarie a fost atins recordul istoric de 240,4606 lei.

BNR a continuat și la începutul perioadei analizate să atragă depozite de la băncile comerciale, în ciuda faptului că în piață se manifestă o creștere a cererii lei. Au existat bănci care are au preferat dobânda de 2,50% oferită de BNR, suma plasată fiind de circa 1,1 miliarde lei.

Majorarea cererii a făcut ca indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, să urce luni de la 2,97 la 3,04%, pierzând astfel o bună parte din câștigurile precedente, care l-au adus la 2,83%, cel mai mic nivel începând cu mai 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,10 la 3,14%, iar cel la 12 luni a sărit de la 3,18 la 3,23%.

Decizia Rezervei Federale americane de duminică de a reduce dobânda sa de politică monetară pentru a doua oară în ultimele două săptămâni la 0 – 0,25%, de la 1 – 1,25%, pentru a ajuta economia americană, au apreciat euro la 1,1077 – 1,1237 dolari.

De la circa 8.300 dolari, în urmă cu o săptămână, bitcoin a scăzut pe platformele specializate până la 4.000 dolari, după care s-a stabilizat în jurul valorii de 5.000 dolari.

(Analiza cuprinde perioada 10  – 16 martie 2020)

Radu GEORGESCU

Despre admin 6585 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.