Euro s-a împiedicat în fața pragului de 4,8750 lei

>

La sfârșitul lunii trecute, comparativ cu finalul lui decembrie, euro a crescut cu circa jumătate de ban, în timp ce dolarul american a câștigat aproape 5,5 bani, în timp ce francul elvețian a urcat cu 2,3 bani iar lira sterlină cu 8,2 bani.

Stabilitatea leului față de euro trebuie pusă pe seama apariției constante a unor ordine de vânzare înaintea stabilirii cursului de către BNR.

Nu se poate spune cu certitudine că în spatele vânzărilor se află doar BNR, după ce, încă de anul trecut, s-a creat un model al scăderii cotațiilor în jurul orelor 12:30 – 13:00.

Așa s-a întâmplat și în prima ședință din februarie. Piața s-a deschis la 4,875 – 4,877 lei, pentru ca jumătatea zilei să fie atins un minim de 4,872 lei, care a permis stabilirea unui curs de 4,8728 lei, după ce ianuarie s-a închis la 4,8743 lei.

Stabilitatea deosebită a leului a avut darul de a reduce valoarea previziunilor analiștilor chestionați în sondajul CFA România realizat în decembrie, chiar dacă și Comisia Națională de Prognoză anticipează, în ultima sa prognoză de iarnă, atingerea pragului de 4,9 lei în cursul acestui an.

Dacă în cazul valorii medii a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni sondajul a relevat o ușoară creștere a previziunii de la 4,9253 lei, la cel realizat în noiembrie trecut, la 4,9283 lei/euro, în schimb pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a euro a scăzut de la 4,9906 la 4,9825 lei. Reamintim că la sondajul realizat în octombrie 2020 pentru orizontul de 12 luni se anticipa o valoare de 5,0102 lei!

Declarațiile din ultimele zile ale oficialilor BCE, conform cărora se urmăresc cu mare atenție efectele aprecierii monedei unice, în special asupra încetinirii inflației, semnalizează faptul că banca centrală ar putea reaprinde „războiul valutar” euro/dolar.

Perechea euro/dolar s-a plasat în jurul valorii de 1,21 dolari, cotațiile de luni fluctuând între 1,2069 și 1,2137 dolari, de la un maxim de 1,2181 dolari, la începutul perioadei, motiv pentru creșterea cursului monedei americane de la 4,0195 la 4,0346 lei.

Luni, moneda elvețiană s-a depreciat la 1,08 – 1,083 franci/euro, iar cursul a scăzut de la un maxim de 4,5279 la 4,6066 lei.

Rapiditatea cu care se desfășoară campania de vaccinare în Marea Britanie a determinat aprecierea lirei sterline la un maxim al ultimelor aproape nouă luni față de euro. Cursul ei a urcat de la 5,4869 lei, la începutul perioadei, la 5,5304 lei, la finalul ei.

Aprecierea monedei americane și creșterea unciei de aur pe piețele specializate la 1.858 – 1.869 dolari, au provocat, la sfârșitul perioadei, o apreciere a prețului gramului de aur de la 240,0865 la 241,2581 lei, minimul de 238,2841 lei, fiind atins joi.

La rândul său, argintul a crescut luni la aproape 30,10 dolari, maxim al ultimilor opt ani.

Dobânzile interbancare s-au situat pe parcursul săptămânii la valori care se mai înregistrau la finalul lui septembrie 2017 și se îndreaptă către pragul de 1,50%, fostul nivel al ratei de politică monetară a BNR, care a fost scăzută în 15 ianuarie la 1,25%.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,54%, valoare stabilită joia trecută.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la nivelul de 1,64% iar indicele la 12 luni a stagnat la 1,75%.

Volatilitate mare a bitcoin

Mișcările bitcoin din perioada analizată au fost ample. Miercurea trecută, pe platforma WorldCoinIndex a fost atins un minim 28.862 dolari, însă postările pe Twitter ale lui Elon Musk, patronul Tesla, care a adăugat cuvântul „#bitcoin” în descrierea sa, au ridicat vineri cotațiile la aproape 38.500 dolari, pentru ca duminică dimineață criptomoneda să fluctueze între 33.200 și 34.400 dolari. Reamintim că în data de 8 ianuarie moneda digitală s-a apropiat de pragul de 42.000 dolari.

Tot vineri, a apărut și informația că India intenționează să interzică prin lege tranzacționarea criptomonedelor dar și să creeze cadrul pentru introducerea unei monede digitale oficiale, care să fie emisă de banca centrală a statului asiatic.

Luni, patronul Tesla a revenit cu noi declarații pe tema bitcoin, afirmând că este „suporterul” monedei digitale și că regretă că nu a investit în urmă cu 8 ani când ea valora circa 13 dolari.

Chiar dacă cei de la JPMorgan Chase se arată îngrijorați de raliul bitcoin, care în doar nouă luni a urcat de la 6.000 la 42.000 dolari, evoluție mai abruptă decât „ orice inovaţie financiară din ultimii 50 de ani”, oficiali ai Visa au anunțat că se pregătește permiterea tranzacționării criptomonedelor în rețeaua sa, după ce acestea au devenit un mijloc de schimb recunoscut.

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Despre admin 6945 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.