Euro s-a apropiat de 4,91 lei

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Principalul eveniment a fost ședința de politică monetară a BNR, desfășurată vinerea trecută, unde s-a decis menținerea dobânzii cheie la minimul istoric de 1,25%/an.

În comunicatul de presă care a fost publicat după încheierea ședinței se arată că „cursul de schimb leu/euro a rămas, totuși, cvasistabil în prima parte a lunii iulie, iar ulterior a cunoscut o ajustare descendentă graduală, în principal pe fondul unor evoluții interne de natură sezonieră”.

Luni, guvernatorul BNR a prezentat Raportul asupra inflației, în care se anticipează creșterea inflației la 5,6% la sfârșitul acestui an.

Creșterea prețurilor impune BNR să intervină, în perioadele în care presiunea pe curs devine ridicată, în condițiile în care o apreciere a euro cu 1 punct procentual se propagă în majorarea inflației cu circa 0,2 puncte procentuale.

Revenind la raportul euro/leu, cursul a avut o tendință descendentă, cel de la finalul perioadei fiind stabilit la 4,9131 lei, minim al ultimelor patru luni. În cursul dimineții cotațiile au scăzut pe piețele externe până la 4,9060 lei.

Perechea euro/dolar a avut o evoluție stabilă până la sfârșitul săptămânii trecute, când s-a anunțat crearea în iulie de către economia americană a 943.000 locuri de muncă, exceptând pe cele agricole, față de o prognoză a analiștilor de 870.000, ceea ce a consolidat ideea că economia Statelor Unite este în plin proces de redresare.

Piețele au răspuns pozitiv, moneda americană apreciindu-se lunea aceasta la 1,1742 – 1,1769 dolari/euro. La noi, cursul a crescut de la 4,1348 la 4,1783 lei.

Evoluția a fost sprijinită și de declarațiile mai multor membrii ai Rezervei Federale care consideră că este timpul să ia în considerare înăsprirea politicii monetare pentru a contracara creșterea inflației, ceea ce va avea ca efect întărirea dolarului.

După o creștere în apropierea pragului de 1,07 franci/euro, moneda elvețiană s-a depreciat la începutul acestei săptămâni la 1,075 – 1,079 franci/euro, iar cursul a scăzut de la 4,5849 la 4,5591 lei.

Lira sterlină s-a apreciat la cea mai ridicată valoare de la începutul lunii aprilie de 1,1818 euro iar media a urcat la finalul intervalului la 5,8033 lei. Investitorii se așteaptă ca Banca Angliei să majoreze dobânda sa cheie până la sfârșitul anului viitor.

Uncia a scăzut la începutul acestei săptămâni la 1.738 – 1.752 dolari, ceea ce a făcut ca prețul gramului de aur să coboare de la 240,6540 la 234,1888 lei.

Analiștii Băncii Transilvania apreciază că „probabilitatea inițierii unui nou ciclu monetar pe termen scurt este în creștere, dar subliniem faptul că nivelul costurilor reale de finanțare se va menține redus/accesibil”.

Pentru a regla nivelul lichidității din piața monetară și a stopa o eventuală scădere a dobânzilor, BNR a atras depozite de la băncile comerciale, după o pauză de două săptămâni. Valoarea operațiunii a fost de aproape 4,85 miliarde lei, la o dobândă de 1,25%/an fiind egală cu cea de politică monetară.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 1,52%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 1,64 la 1,65% iar cel la 12 luni s-a oprit la 1,76%.

Analiza cuprinde perioada 2 – 9 august

Radu GEORGESCU

Despre admin 6586 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.