Euro a scăzut cu aproape un ban

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Penultima ședință a săptămânii a adus aprecierea leului față de euro, pe fondul creșterii ofertei comerciale de valută.

Cursul euro a coborât de la 4,9385 la 4,9309 lei. Piața valutară s-a deschis 4,934 – 4,936 lei pentru ca apoi cotațiile să coboare până la 4,924 lei.

Tendința de scădere a indicilor ROBOR s-a temperat, dar ele se mențin la maxime ale ultimilor aproape 13 ani. Evoluția de joi s-a datorat creșterii cererii de lei dar și a apropierii de nivelul ratei lombard, cea la care se împrumută băncile de la BNR, care se situează în prezent la 7,75%.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,89 la 7,88%, minim care nu a mai fost atins din data de 28 iulie 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 8,08% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 8,28%.

Publicarea „Beige Book”, minuta ședinței a Rezervei Federale care s-a desfășurat la începutul acestei luni, a provocat deprecierea monedei americane la 1,0382 – 1,0449 dolari/euro. Cauza acestei evoluții sunt declarațiile mai multor oficiali ai Fed referitoare la necesitatea încetinirii ritmului de creștere a dobânzii de politică monetare la 0,50 puncte de bază după patru majorări succesive de 75 puncte de bază.

În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,7923 la 4,7320 lei, la aceasta contribuind și faptul că astăzi se sărbătorește Ziua Recunoștinței.

Cursul francului elvețian a scăzut marginal la 5,0256 lei iar cel al lirei sterline a crescut la 5,7413 lei.

Prețul gramului de aur a fost stabilit la 267,5475 lei, valoare apropiată de cea de miercuri, în condițiile în care metalul galben a crescut la 1.758 dolari/uncie și a acoperit deprecierea monedei americane.

Bitcoin fluctua între 16.491 și 16.780 dolari, valori apropiate de cele de miercuri. Ether creștea la 1.179 – 1.214 dolari.

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.