Euro a încheiat luna la 4,91 lei

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Evoluția leului din noiembrie a fost una mai agitată decât cea din luna precedentă, în care cursul euro a fluctuat între un minim de 4,8871 și un maxim de 4,9418 lei, care a fost influențată atât de nivelul apetitului pentru risc din piețele internaționale dar și de adâncirea deficitului de cont curent al României.

Marți, cursul euro a scăzut de la 4,9266 la 4,9184 lei, mai mult cu jumătate de ban față de ultima ședință din octombrie. În cursul nopții, cotația a atins un minim de 4,909 lei iar tranzacțiile din piața locală se realizau în culoarul 4,917 – 4,924 lei.

În opinia membrilor CFA România care au participat la sondajul realizat în octombrie, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5 lei/euro, față de 5,0117 lei/euro valoare estimată în septembrie. Pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat a scăzut de la 5,0797 lei/euro, în sondajul precedent, la 5,0652 lei/euro.

Indicii ROBOR au avut în noiembrie o tendință descendentă, care a fost influențată, probabil, de controlul Consiliului Concurenţei la cele 10 bănci ale căror cotații stau la baza calculului indicilor ROBOR, pentru a inspecta posibile înțelegeri făcute de instituțiile financiare cu scopul creșterii dobânzilor.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut în ultima ședință din noiembrie de la 7,82 la 7,79%, minim care nu a mai fost atins din data de 27 iulie. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 8,02 la 8,01%, minim începând cu 28 iulie,  iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, de la 8,26 la 8,24%.

Însă ultimul sondaj CFA România avansează prognoza că indicele ROBOR va crește în următoarele luni până la 8,39% în timp ce costurile la care se împrumută statul român vor urca la 9,52%.

Euro se deprecia marți la 1,0360 – 1,393 dolari, după creșterea de luni la aproape 1,05 dolari, nivel care nu a mai fost atins în ultimele cinci luni. Cursul monedei americane a încheiat luna la 4,7383 lei, mai jos cu aproape 18 bani față de sfârșitul lui octombrie.

Francul elvețian a încheiat noiembrie cu un curs de 4,9890 lei mai sus cu 4,30 bani comparativ cu sfârșitul lunii trecute iar media lirei sterline a fost stabilită la 5,6933 lei mai jos cu peste 1 ban față ultima ședință din octombrie.

Aprecierea monedei americane și tranzacționarea metalului galben la 1.752 – 1.758 dolari/uncie au ridicat prețul gramului de aur la 267,3958 lei, comparativ cu 261,5781 lei la sfârșitul lui octombrie.

După scăderile de la începutul săptămânii, criptomonedele au recuperat marți o parte din pierderi. Bitcoin se tranzacționa în culoarul 16.099 – 16.599 dolari iar ether fluctua între 1.159 și 1.219 dolari.

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.