Euro a atins minimul ultimelor 7 luni

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Leul a avut o evoluție pozitivă față de euro, efect al deciziei BNR de a majora dobânda de referință de la 2,5 la 3%, iar indicii ROBOR se apropie de pragul de 5%.

Cursul euro a scăzut la sfârșitul perioadei la 4,9409 lei, minim al ultimelor șapte luni, în timp ce cotațiile au coborât la 3,939 – 4,945 lei.

O analiză Erste Bank, indică faptul că BNR vizează o volatilitate scăzută a cursului euro, care să permită depreciere treptată în timp a leului. De altfel, analiștii BCR anticipează atingerea unei medii de 5,05 lei/euro până la sfârșitul anului.

Tot săptămâna trecută, INS a publicat performanțele economiei românești din 2021. Astfel, PIB-ul anual a crescut cu 5,9% față de 2020. Însă economia s-a contractat cu 0,1% în termeni reali în ultimele trei luni ale anului trecut, comparativ cu trimestrul trei.

Vinerea trecută, Fitch Ratings a confirmat ratingul suveran al României la „BBB-” cu perspectivă negativă, ultima treaptă din categoria „investment-grade” (recomandat pentru investiţii). În opinia agenției diminuarea consumului şi a exporturilor vor încetini creșterea economică la 2,1%.

La începutul acestei săptămâni, Banca Mondială și-a revizuit prognoza pentru acest an în privința evoluției economice a României. Dacă în ianuarie estimarea a fost de 4,3%, declanșarea războiului din Ucraina şi evoluţia variantelor de Covid-19 au au făcut ca prognoza să coboare la 1,9%

Dobânzile interbancare și-au îmblânzit creșterea cu care ne-a obișnuit de la începutul anului, efect al faptului că BNR a reînceput să cumpere titluri din piața secundară, devenind astfel creditor net față de sistemul bancar. În ciuda acestei evoluții, indicii ROBOR se mențin la valori care au mai fost atins în urmă cu nouă ani.

La începutul acestei săptămânii, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 4,70%, valoare calculată joi trecută. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 4,81 la 4,82%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 4,87 la 4,88%.

Moneda americană a atins vineri un maxim al ultimilor doi ani față de un coș al principalelor valute, după ce a fost publicată „Cartea Bej” (stenograma) ultimei ședințe a Fed care indică dorința de înăsprirea a politicii monetare pe termen scurt, prin reducerea cu un ritm lunar de 95 miliarde dolari a portofoliului de active achiziționate în ultimii ani dar și creșterea dobânzii de referință cu 50 puncte bază începând cu luna mai, urmând ca aceasta să atingă 3,5% la sfârșitul anului.

Euro a scăzut de la 1,1035 la 1,0836 dolari, pentru ca la sfârșitul perioadei, să fluctueze între 1,0875 și 1,0934 dolari. Media monedei americane a crescut de la 4,4875 la 4,5455 lei și a încheiat intervalul la 4,5230 lei.

Cursul francului elvețian a fluctuat între 4,8389 și 4,86 lei iar cel al lirei sterline între 5,8850 și 5,9371 lei

Prețul gramului de aur a urcat la începutul acestei săptămâni de la 282,3543 la 284,8316 lei, după ce metalul galben a crescut la 1.941 – 1.959 dolari.

Bitcoin scădea lunea aceasta la 41.080 – 42.430 dolari iar ether aluneca la 3.040 – 3.217 dolari.

Analiza cuprinde perioada 4 – 11 aprilie

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.