Constantin-T. STAN
Ultimele evenimente politice de pe malurile dâmbovițene (inclusiv anularea alegerilor, fără a se publica vreun raport justificativ) au divizat în mod grav, aproape iremediabil, societatea românească: sterile dispute politicianiste, in-vective ca la ușa cortului, atitudini revanșarde și chiar ură generalizată pe fondul pauperizării tot mai accentuate. În târgușorul Lugojului, puțini cetățeni și-au păstrat luciditatea, fiind preocupați de lucruri cu adevărat importante în viața cetății: evocarea opulentului trecut istoric, omagierea și cultivarea memoriei marilor personalități culturale care au definit spiritul „Florenței Banatului”, întreținerea unui climat cultural elevat în prezent.
O personalitate ecleziastică, deopotrivă culturală, de pioasă aducere-aminte a Lugojului a fost Episcopul Demetriu Radu.
Demetriu Radu a fost întronizat la Lugoj în 1897, unde a păstorit până în anul 1903. S-a implicat în viața culturală, înnoind structura organizatorică a Societății Corale „Lira” prin sporirea numărului membrilor fondatori şi activi. Totodată, a iniţiat întocmirea unui proiect de statute, îngrijindu-se, pe propria sa cheltuială, pentru dezvoltarea bibliotecii muzicale. Tot sub binecuvântarea sa s-a confecţionat şi s-a sfinţit steagul reuniunii.
În anul 1914, Episcopul Valeriu Traian Frențiu a sfințit aripa nouă a Palatului Episcopal din Lugoj, edificiu proiectat de Episcopul Demetriu Radu şi finalizat de Episcopul Vasile Hossu. După întronizarea sa (toamna anului 1912), Valeriu Traian Frențiu a inaugurat Seminarul Teologic Greco-Catolic (1913) şi cursurile Şcolii Pedagogice Greco-Catolice de Fete (1914), viitoarea Şcoală Normală de Fete, ambele instituţii funcţionând, cu intermitenţe, în monumentala clădire edificată în anul 1913.
Unul dintre cele mai importante episoade din istoria culturală lugojeană s-a petrecut în 21-27 mai 1908: cel de-al doilea pelerinaj întreprins la Roma de reprezentanţi ai bisericii unite lugojene (din încredințarea Mitropolitului Dr. V. Mihali de Apşa, cu prilejul jubileului celor cincizeci de ani de preoţie a Sanctităţii Sale Papa Pius al X-lea), în frunte cu nou-consacratul Episcop Vasile Hossu şi fostul arhiereu Demetriu Radu, avansat între timp episcop de Oradea, după păstorirea sa la Lugoj, viitor senator de Oradea în primul legislativ după Marea Unire.
Preotul și dirijorul Ioan Ienea (viitor senator țărănist de Hunedoara după Marea Unire) a avut de îndeplinit dorinţa mitropolitului de a cânta la Vatican cu Corul Colegiului „De Propaganda Fide”, unde urmau cursurile mai mulţi seminarişti români, o liturghie românească. În acest scop, a trimis în timp util la Roma partitura Liturghiei lui Gavriil Musicescu, transcrisă pentru cor bărbătesc, reuşind, după numai câteva repetiţii, să prezinte lucrarea în Sfântul Lăcaş al Colegiului şi în Bazilica „San Pietro” în prezenţa Papei. A fost prima Liturghie românească ce a răsunat sub cupola bazilicii din Vatican.
Un adevărat șoc în viața politică românească, după înfăptuirea dezideratului Marii Uniri, l-a produs atentatul cu bombă din sala Senatului României întregite, în 8 decembrie 1920, pus la cale de la Moscova, de către agenții Kominternului, cu implicarea lui Leon Grinstein, om de stat sovietic, creierul acțiunii, prin care se dorea provocarea unei stări anarhice în Regat, răsturnarea monarhiei și instaurarea unui regim bolșevic. Autorii atentatului cu bombă, Max Goldstein (șeful grupului de anarhiști comuniști, cu sediul la Odessa), Saul Osias și Leon Lichtblau, l-au avut complice pe Alecu Constantinescu, șeful aripii extremiste a Partidului Socialist din România, viitorul Partid Comunist. De menționat că doar cu o lună în urmă, membrii grupării teroriste comuniste încercaseră, fără succes, suprimarea lui Constantin Argetoianu, ministrul Afacerilor Interne. Implicarea serviciilor secrete rusești în spațiul românesc avea tradiție. În timpul Răscoalei din 1907 fuseseră arestați numeroși spioni ruși, care cutreierau satele și instigau țăranii la răzmeriță, cu scopul de a genera haos social și economic.
Secvențele dramatice ale deflagra-ției au fost surprinse de Episcopul Roman Ciorogariu, prezent în sala Senatului: „Moartea Episcopului Radu a fost fulgerătoare. Cum mergea spre ministrul Greceanu, în apropierea podiumului prezidențial, de unde s-a făcut explozia, înalt cum era, l-a lovit schija de bombă sub barbă, aruncându-i o falcă cu creieri cu tot până în tavan.
Lovit astfel în plin, el nu și-a văzut, nici nu și-a simțit moartea. Episcopul Aradului, care stătea pe lavița joasă de lângă fereastră, îndărătul unei mese și cu un ziar pe masă, arăta cu groază creierii lui Radu stropiți pe ziarul său”.Max Goldstein, atentatorul, a recunoscut la proces, între obiectele de corpus delicti, dantura episcopului Radu și, zâmbind ironic, a grăit cu cinism: „Aceștia sunt dinții popii!”
Ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu, lovit în față de suflul exploziei, a decedat a doua zi la Spitalul „Colțea”, senatorul Spirea Gheorghiu, după ce i-a fost amputat un picior, având aceeași soartă.
Poetul și senatorul Octavian Goga (ținta atentatorilor) a scăpat cu viață printr-o fericită întâmplare, fiind interpelat pe culoarul Senatului, cu câteva secunde înainte de declanșarea exploziei, de către un grup de studenți.
Max Goldstein a fost arestat în 1921, după o încercare de a trece fraudulos granița României, pe la Giurgiu, înarmat cu explozibil, pentru a săvârși noi acte de terorism.
Condamnat la detenție pe viață (după o evadare eșuată), a murit la închisoarea Doftana.
În urma tragicelor evenimente, Partidul Comunist Român a fost scos în afara legii.
Lasă un răspuns