După starea de urgență se pare că vine… starea de alertă

După data de 15 mai, Guvernul va trece din starea de urgență în starea de alertă, necesară pentru ca autorităţile să poată menţine restricţiile pentru distanţarea fizică şi socială. Dar ce înseamnă starea de alertă și ce trebuie să facem în acel moment?

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat deja că după 15 mai vom putea ieşi din casă, însă vom avea obligaţia să purtăm mască de protecţie. Care este diferența față de starea de urgență? Conform procedurilor guvernamentale noua stare, starea de alertă, se va declara în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgență.

Pe timpul stării de alertă se pot dispune măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau liber-tăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia. Toate aceste măsuri vor respectara prevederile art. 53 din Constituţia României.

În localităţi, starea de alertă este declarată de primar, cu aprobarea prefectului. La nivelul întregului judeţ, instituirea stării de alertă trebuie aprobată de ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela.

Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, afirmă că pe timpul stării de alertă cetățenii nu pot fi amendați, cum se întâmplă pe timpul stării de urgență. De asemenea, nu pot fi emise ordonanțe militare, iar cele care sunt acum în vigoare expiră odată cu starea de urgență.

„Starea de alertă este mai simplă, este la nivelul ministrului de Interne, decretată de președinte. Starea de alertă este declarată de Comitetul pentru situații de urgență, cu aprobarea premierului”,

a explicat Augustin Zegrean. Pe de altă parte, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că, dacă noile cazuri de infectare cu coronavirus nu vor scădea, starea de urgență ar putea fi prelungită și după 15 mai.

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.