După căpitanul lui Inter, şeful lui Liverpool
Acum nişte ani, legenda argentiniană a lui Inter Milano, Il Capitano, Javier Zanetti, părăsea scena pe Giuseppe Meazza în mare glorie şi admiraţie. Marele respect pentru un super-profesionist inteligent care nu a rămas în memorie prin lucruri spectaculoase. Ci prin stăruinţă, hărnicie şi modestie. Pe fondul unei imense valori sportive care l-a propulsat spre titlul de cel mai bun fundaş dreapta din lume. Plus o fidelitate pentru culorile albastru-negru care i-a şi adus apoi fixarea într-o funcţie onorantă în clubul la care a jucat 19 ani şi s-a retras, stingherit parcă, într-o ceremonie fastuoasă, deloc specifică lui…
Retragerea unui alt Javier, Mascherano (fiindcă, după trei ani de Liverpool şi încă opt la Barcelona, transferul de relaxare în China exclude marea performanţă), îmi provoacă o senzaţie similară. Debutând la River Plata Buenos Aires şi în naţională în acelaşi an, 2003, omul din Santa Fe a condus team-ul Argentinei de două ori spre titlul olimpic (2004 şi 2008), fiind dorit şi transferat la Liverpool, regina Europei în 2005. Englezii (care, se ştie, nu mor de dragul sud-americanilor, de când cu Insulele Malvine) îl numeau în echipă “El Jefecito”, adică „Şefuleţul”. Fiindcă, pe Anfield, micul om – mare suflet s-a impus, ca mijlocaj defensiv, prin clarviziune şi forţă în tackling, cu o constituţie fizică deloc recomandată soccerului britanic. Şi a plecat extrem de regretat, în 2010, pe Camp Nou, transferat pentru 20 de milioane de euro (o sumă bună la vremea aceea) în aventura care i-a împodobit cariera.
Stânca defensivei
Întâlnirea cu Pep Guardiola în prolifica perioadă a catalanilor a adus schimbarea poziţiei sale în teren, deşi la momentul transferului era considerat unul din cei mai valoroşi mijlocaşi din lume pe postul său. Lăsându-l pe Busquets la locul lui, tehnicianul spaniol l-a retras pe Mascherano fundaş central. Paradoxal, în ciuda staturii deloc avantajoase. dar cu o detentă şi un spirit de anticipaţie impresionante, Javier a devenit una din găselniţele victorioase ale lui Guardiola în cea mai frumoasă perioadă a clubului, în care şi-a adjudecat 18 trofee, între care patru titluri in La Liga şi, în două rânduri, Liga Campionilor (2011 şi 2015). Timp în care a devenit şi lider autoritar al naţionalei Argentinei şi cel mai bun jucător al ei la titlul de vicecampioană mondială din Brazilia, în 2014. Deşi are contract până în 2019, a decis să renunţe, după aproape 350 de meciuri în blau-grana. “Nu mai sunt la fel de important la FC Barcelona cum eram odată. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar nu vreau sa apuc ziua în care voi simți că sunt o problemă pentru club”. La 33 de ani, pleacă din fotbal un alt simbol, un mare caracter. El Jefecito. Stânca defensivei la Barca, în lipsa lui Pujol sau Pique…
Dan H. BRUDIU
Lasă un răspuns