
Două românce au obţinut o avere de peste 1 milion de euro de la un bărbat. În vârstă de 66 de ani, italianul a lăsat prin testament toată agoniseala sa celor două femei şi mai nimic familiei, iar acum lupta se duce în instanţă.
Judecătorul de la Curtea din Ancona a blocat preluarea averii de peste un milion de euro de către două românce, o femeie de 42 de ani şi una de 31. Un italian din Jesi a decis să lase prin testament tot ce a câştigat în viaţă celor două femei. Decizia a fost imediat contestată de familia bărbatului din Italia, după ce acesta a decedat din cauze naturale, în martie 2020. Actul a fost semnat la notar, de către italian, un celibatar de 66 de ani, fără copii, care a semnat că va lăsa locuinţa şi toţi banii agonisiţi celor două românce, rezidente în aceeaşi localitate. Patru veri de-ai bărbatului au decis să meargă imediat în instanţă, cu ajutorul unui avocat, pentru a preveni pierderea averii. Un judecător le-a dat dreptate de cauză, parţial, şi a oprit suspendarea executării testamentului, decizie prin care a lăsat averea în custodia unor terţi, până va fi un verdict final cu privire la beneficiarii legali.
„Noi credem că testamentul a fost semnat de el în 2018, când nu era capabil să înţeleagă şi să vrea. Nu e de mirare că, la două luni după acea decizie, Curtea a numit un administrator de suport, ţinând cont de circumstanţele dificile ale lui”,
a declarat avocatul familiei. Italienii cred că româncele au obţinut averea nemeritat. Rămâne a se stabili dacă italianul era în deplinătatea facultăţilor mintale atunci când a lăsat, prin testament, tot ce avea, celor două femei.
Lasă un răspuns