
O bandă de hoți profesioniști a aruncat în aer, vineri dimineața, în jurul orelor 4:30, bancomatul de la parterul unei clădiri din Belinț și au fugit cu casetele cu bani. Prejudiciul, care se poate ridica la câteva sute de mii de lei, urmează să fie stabilit.
Hoții cel mai probabil că lucrează în cadrul unei bande de spărgători profesioniști, spun surse din cadrul anchetei, întrucât cu o oră înainte, a fost dată o spargere în același stil la un bancomat din Arad.
Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări.
„Din informațiile pe care le deținem până la această oră știm că azi noapte în jurul orei 3.20, polițiștii au fost sesizați că ATM-ul unei agenții bancare de pe calea Timișorii din Arad a fost distrus prin explozie, din interior reclamându-se lipsa casetelor de valori cu bancnote. S-a constatat că doi autori necunoscuți, cu fețele acoperite, ar fi pulverizat cu ajutorul unui spray vopsea pe camerele de supraveghere. La față locului s-a observat un autoturism de teren de culoare închisă. Încă nu avem suma exactă, banca nu a transmis prejudiciul”, a declarat Claudia Iuga, purtător de cuvânt al IPJ Arad.
Un incindent similar a avut loc în urmă cu 3 zile în Sinaia. Un bancomat aflat lângă un hotel din zona castelui Peleș a fost aruncat în aer. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru furt calificat, distrugere și nerespectarea regimului materiilor explozive.
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns