Donație de mobilier școlar pentru Școala Gimnazială din Balinț

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

În data de 4 mai 2022, un camion cu mobilier școlar din partea Fundației Braedstrup Humaniter Forening a ajuns  la Școala Gimnazială Balinț, ca parte a unui program mai amplu de transporturi umanitare.

În urmă cu un an aceeași fundație daneză a donat acestei școli mobilier pentru două săli,table smart pentru toate sălile de clasă,mese și scaune pentru cancelarie și biroul directorial.

„Am făcut solicitare scrisă pentru băncile și scaunele necesare pentru încă trei săli de clasă,pentru că mobilierul pe care l-am avut avea o uzură foarte mare,iar această fundație umanitară a răspuns pozitiv solicitării noastre.Întreaga logistică,inclusiv cheltuielile de transport au fost asigurate de Fundația Braedstrup  Humaniter Forening din Danemarca.Suntem recunoscători şi apreciem în mod real implicarea partenerilor noştri în susţinerea responsabilă a dezvoltării bazei materiale a unităţii noastre de învăţământ.De asemenea mulțumim Conducerii Primăriei din Balinț pentru buna colaborare pe care o are cu școala și pentru sprijinul  pe care ni l-au oferit în menținerea și dezvoltarea relațiilor cu această fundație”,

a declarat directoarea școlii, prof. Mihaela Kristof.

„Sprijinul acordat mediului educațional în această perioadă complexă este o sursă de inspirație și un exemplu de urmat.Suntem onorați că facem parte din echipa inimoasă care a dus la bun sfârșit această donație„,

ne-a declarat Petru Anghel colaboratorul Fundației Braedstrup Humaniter Forening.

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.