Dolarul și criptomonedele s-au depreciat

>

Creșterea tarifelor vamale și suspendarea ajutorului militar oferit Ucrainei, au provocat degringoladă pe piețele financiare, iar euro și monedele de la marginea zonei au cunoscut aprecieri.

Cursul euro a scăzut de la 4,9774 la 4,9769 lei, în timp ce culoarul de tranzacționare a coborât la 4,9765 – 4,9770 lei.

Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat la 5,93%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 6,0 la 5,99% iar cel la 12 luni la 6,08 la 6,07%.

Trezoreria s-a împrumutat luni cu 780 milioane lei, pentru care a acceptat să achite o dobândă medie anuală de 7,20%, după redeschiderea unei emisiuni cu scadența în mai 2029, care a avut o valoare programată de 500 milioane lei.

Finanțele s-au împrumutat cu alte 800 milioane lei, echivalentul sumei programate, la un randament mediu anual de 6,40% și scadența la sfârșitul lui septembrie.

Luna aceasta, Trezoreria intenționează să atragă din piața locală minimum 8,24 miliarde lei, după ce s-a împrumutat în februarie cu circa 10,5 miliarde lei, la care s-au adăugat 2,8 miliarde de euro și 1,25 miliarde de dolari atrași din piețele externe.

Ultimele decizii ale administrației de la Casa Albă au provocat ieșiri de pe moneda americană, ceea ce a permis euro să se aprecieze la 1,0471 – 1,0557 dolari, iar cursul a scăzut de la 4,7667 la 4,7331 lei

Creșterea plasamentelor în moneda elvețiană, cu scopul protejării investițiilor, au provocat aprecierea acesteia față de cea unică, iar cursul din piața locală a urcat de la 5,29 la 5,3090 lei. În schimb, media lirei sterline a scăzut marginal la 6,0235 lei.

Aprecierea metalului galben la 2.881,60 – 2.927,50 dolari/uncie a limitat deprecierea monedei americane iar prețul gramului de aur a urcat de la 440,0993 lei la 443,5114 lei.

Media monedelor din regiune se aprecia la 398,22 forinți/euro, respectiv 4,1568 zloți/euro.

Măsurile protecționiste luate de administrația americană, care au provocat scăderi consistente ale companiilor tehnologice, au „tăiat” efectul pozitiv al anunțului făcut duminică de preşedintele Donald Trump referitor la crearea unei Rezerve Strategice de Criptomonede a Statelor Unite, cu scopul de a face din SUA „ capitala cripto a lumii”.

În aceste condiții, piața de specialitatea a cunoscut ieșiri iar capitalizarea ei s-a redus, evoluție provocată și de retragerile de capital din ETF-urile care urmăresc evoluția bitcoin și ethereum, care joacă un rol important pe termen scurt.

Marțea aceasta, bitcoin a scăzut la 82.504 – 86.681 dolari, după creșterea de luni la circa 94.000 dolari. La rândul său, ethereum a alunecat de la aproape 2.500 dolari, la 2.009 – 2.162 dolari.

Radu GEORGESCU


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.