Dolarul a plusat cu 7 bani în aprilie

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Comparativ cu finalul lui martie, modificările cursului euro au fost minore. În schimb, dolarul s-a apreciat cu 7 bani iar francul elvețian a pierdut 7,15 bani.

Raportul euro/leu a scăzut în 25 aprilie la 4,6474 lei, cel mai redus nivel începând 6 februarie, cotațiile din piață coborând până la 4,638 lei.

„Transformarea guvernului într-o vulnerabilitate pentru țară”, afirmație care aparține președintelui Iohannis, după decizia de a începe demersurile pentru mutarea ambasadei României de la Tel Aviv în Ierusalim, care a produs reacții negative din partea oficialilor UE, a făcut ca media euro să urce 4,6618 lei, cotațiile crescând până la 4,667 lei.

La sfârșitul intervalulu, cursul a coborât 4,6589 lei, într-un context regional, iar transferurile s-au realizat în culoarul 4,657 – 4,663 lei.

Eventualitatea declanșării de către PSD-ALDE a procedurilor de suspendare a președintelui Iohannis va avea un efect major asupra cursului euro care ar putea atinge cu rapiditate valoarea de 4,7 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,8065 la 3,8596 lei, ca o consecință a întâlnirii istorice dintre președinții celor două Coreei, care a calmat spiritele la nivel geopolitic. Cotațiile de la finalul perioadei erau de 3,838 – 3,853 iar media a coborât la 3,8479 lei.

Moneda elvețiană s-a menținut în apropierea nivelului de 1,20 franci/euro, astfel că media a fluctuat între 3,8777 și 3,8983 lei, cursul stabilit la finalul intervalului fiind de 3,8917 lei, valori care se mai înregistrau la începutul lui 2015.

Indicele ROBOR la trei luni a atins un nou maxim de 2,28%, cel mai mare nivel începând cu 24 octombrie 2014 iar cel la șase luni a sărit la 2,58%, valoarea care nu a mai fost atinsă tot din octombrie 2014. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au crescut la 2,63%, respectiv la 2,68%.

Creșterea indicilor a fost stimulată de decizia BNR de a atrage la începutul săptămânii din piaţă 18 miliarde de lei, la o dobândă de 2,25%, egală cu cea de politică monetară, cu scopul de steriliza excesul de lichiditate. Măsura luată de banca centrală arată că aceasta este pregătită să combată presiunile inflaţioniste în creştere folosind toate tipurile de operaţiuni pe care le are la dispoziție.

Încetinirea în primul trimestru a ritmului de creștere a economiei UE, cele mai afectate fiind Franţa și Marea Britanie, în contrast cu creșterea celei a SUA, în aceeași perioadă, cu 2,3%, a produs aprecierea monedei americane.

Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,2290 la 1,2056 dolari, cel mai redus nivel de la sfârșitul lui ianuarie.

La sfârșitul intrvalului, investitorii au preferat să ia poziții de protecție înainte de întâlnirea Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane în condițiile în care următoare majorare a dobanzii-cheie din SUA este așteptată luna viitoare.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a închis perioada la 9.177,52 dolari.

Analiza cuprinde perioada 24 – 30 aprilie

Radu GEORGESCU

Despre admin 6587 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.