Doi soți septuagenari, omorâți în propria locuință

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Doi soți, un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie de 78 de ani, au fost omorți de un individ care a intrat peste ei în casă. Crima a avut loc marți seara, în jurul orei 22, într-un imobil din Timișoara.

Cei doi bătrâni vorbeau la telefon cu un nepot din Germania, iar în timpul convorbirii i-au spus acestuia că a intrat cineva în casă, după care apelul s-a întrerupt. Tânărul a cerut ajutorul altui nepot al bătrânilor, aflat în Timișoara, care a mers la locuința acestora și a surprins criminalul în apartament, dar acesta a reușit să fugă. Nepotul a sunat la 112 și a anunțat incidentul. Cei doi bătrâni au fost înjunghiați.

„La data de 27 iunie 2023,în jurul orei 22:30, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din Piața Țepeș Vodă din Timișoara, un bărbat și-a găsit bunicii decedați (un bărbat în vârstă de 75 de ani și o femeie în vârstă de 78 de ani), iar în locuință a surprins o persoană necunoscută care a fugit. Polițiștii efectuează cercetări în vederea depistării persoanei și stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc acest eveniment nefericit. S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș”,

au anunțat  reprezentanții IPJ Timiș. (P. M.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.