Doi lugojeni devotați scenei lirice: tenorul Traian Grozăvescu şi baritonul-ofițer Titus Olariu

Baritonul Titus Olariu a fost o personalitate muzicală exponenţială a teatrului liric bănăţean şi naţional. Tatăl său, preotul Sebastian Olariu, era protopopul ortodox al Făgetului, iar pe linie maternă se înrudea cu dr. George Popovici (ilustrul protopop şi istoric lugojean, membru corespondent al Academiei Române) şi dr. Iosif Popovici (doctor în filologie clasică al Universităţii din Viena, cu o specializare în fonetica experimentală la „Sorbona”, strălucit slavist, profesor la Universităţile din Budapesta, Viena şi Cluj), ambii fiind fraţii mamei sale, Ana Popovici, originari din comuna timişeană Cliciova.

După finalizarea cursurilor gimnaziale (Lugoj) s-a înscris la Gimnaziul Român Greco-Oriental „Andrei Şaguna” din Braşov, pe care-l va absolvi în anul 1914. La venerabila instituţie braşoveană a fost prieten şi coleg de promoţie cu Lucian Blaga (cu care a întreţinut o bogată corespondenţă, confiscată în cvasitotalitate de un agent al Securității în anii „obsedantului deceniu”), D. D. Roşca, Ionel Jianu şi Andrei Oţetea.

Odată cu declanşarea primei conflagraţii mondiale va activa, episodic și formal, ca ofiţer de aviaţie în armata austro-ungară, apoi în cea română (unul din primii piloți de recunoaștere din Armata Română), fiind decorat, pentru serviciile aduse naţiunii, cu „Coroana României în Grad de Cavaler” de către regele Ferdinand.

Ca motivație pentru conferirea înaltului ordin, în textul decretului se preciza că „atât vremea neprielnică, cât și gloanțele inamice nu l-au împiedicat de a culege informațiuni prețioase pentru Comandament”. (Toate decorațiile și medaliile au fost aruncate în Bega, de cele două fiice, în anii ’50, în urma repetatelor percheziții instrumentate de agenți ai temutei Securități staliniste.)

În paralel cu studiile juridice şi-a desăvârşit cunoştinţele muzicale în particular, la Cluj, cu Gheorghe Dima. În perioada martie-noiembrie 1920 a funcţionat ca secretar general, apoi ca director ad-interim al Comitetului interimar pentru organizarea şi conducerea Operei Române din Cluj, alături de o pleiadă de mari personalităţi: Tiberiu Brediceanu (preşedinte), dr. Emil Haţieganu, Gheorghe Dima, dr. Iuliu Moldovan, dr. Titus Babeş, dr. Guilelm Şorban, Ionel Crişianu şi Ştefan Mărcuş.

În iarna anului 1923, Titus Olariu (1896-1960) va petrece sărbătorile Crăciunului la Viena, la reşedinţa lui Traian Grozăvescu, în compania lui Filaret Barbu şi a altor români membri de vază ai Societăţii „România Jună” şi ai Clubului Român. La recomandarea lui Grozăvescu, Olariu va lua lecţii de canto cu prof. Franz Steiner.

Despre împrejurarea în care Titus Olariu l-a contactat pe renumitul profesor de canto vienez aflăm dintr-o epistolă adresată de Grozăvescu prietenului său, practicant la biroul notarial al dr. Ştefan Paşcu din Orşova:

„Dragă Titule, mă grăbesc să te înştiinţez cum că maestrul Steiner va merge în februarie în România. […] m-am gândit să aştepţi până atunci, şi, să zicem, la Timişoara, să-l cauţi personal în locuinţa sa (ori hotel), şi acolo să stai de vorbă cu el şi să te asculte imediat. Şi poate ai putea să vii imediat cu el la Viena. De aceea, te rog să-mi scrii dacă eşti învoit cu planul acesta, şi eu voi vorbi cu el în sensul acesta şi te voi aviza când va fi el la Timişoara şi îţi voi scrie când şi ce să faci. Răspunde-mi, te rog, numaidecât. Mii de sărutări, al tău, Csutka [pseudonimul cu care semna tenorul]. Săptămâna viitoare mă-nsor!!!”

Într-o misivă expediată, din Viena, în 25 decembrie 1923, Olariu împărtăşea părinţilor săi impresiile contactului cu profesorul Steiner şi recunoştinţa pe care i-o purta tenorului lugojean:

„Am fost la profesorul Steiner, care mi-a găsit vocea «foarte frumoasă». Dar am să fac un studiu serios şi poate mai lung decât credeam, ca să pot cânta în scenă. Totul depinde – dacă rămân sau nu aci – de la felul cum şi cât voi progresa în luna primă, fiindcă mai mult de 4 luni (adică până în mai) nu pot să stau fără angajament. În privinţa aceasta, m-a asigurat maestrul că deja după luna primă, adică până prin 15-20 ianuarie, îmi va da orientare definitivă. […] Grozăvescu are succese extraordinare. A fost foarte gentil cu mine, zilele prime am locuit la el, deşi de abia de o săptămână s-a însurat. Dacă voi avea vreun succes aci, sigur, în mare, foarte mare parte îl voi datora lui”.

În perioada 1 ianuarie – 31 august 1925, Titus Olariu a fost angajat ca solist al Operei Române din Cluj. Câteva elemente biografice premergătoare debutului pe scena Operei clujene şi semnării angajamentelor cu Volksoper din Viena şi Sächsische Staatstheater din Dresda sunt surprinse într-o epistolă expediată de Grozăvescu amicului său, aflat încă în practică notarială la Orşova, la doar câteva zile de la semnarea contractului cu teatrul liric clujean:

„Dragă Titu! Atât scrisoarea ta, cât şi telegrama am primit-o. Îţi răspund numai acuma, din cauză că d-abea azi am sosit iarăşi la Viena. Mă bucur că aţi sosit bine acasă şi sper că vei avea ocazia de a câştiga câteva mii de lei. Primit-ai deja răspuns de la Cluj? La Lugoj sper că ai vorbit deja! Oradea? Privitor la Lion [probabil Leo Freund, pianist și impresar, născut la Topolovățu Mare], nu-ţi pot spune încă nimic, fiindcă el nu s‑a reîntors încă din [Elveţia]. Eu îţi voi scrie imediat ce soseşte. Precum ştii, am vorbit cu el şi sunt sigur că va veni cu angajamentul tău deja în mână. Deocamdată însă trebuie să fii cu răbdare din motivul că el d-abea în 3-4 săptămâni se va întoarce. Ce mai faceţi? Nora cum se simte? Te rog să-i predai sărutări de mâini şi multe salutări ambilor de la nevasta mea. Eu te îmbrăţişez, al tău vechi, Csutka”.

Date privind împrejurările sosirii la Viena, înaintea debutului, împreună cu soţia (Nora n. Singer) şi fiica (Aida Speranţa), ne sunt prezentate într-o scrisoare expediată din Viena, adresată părinţilor, datată 15 septembrie 1925:

„În Viena ne-a aşteptat la gară impresarul cu servitoarea lui Grozăvescu, cu lapte proaspăt şi foarte bun. De la gară am pornit imediat la locuinţa noastră, pe care ne-a găsit-o dna Grozăvescu [Nelly Paulina n. Kövesdy]. Azi am fost la Grozăvescu la masă […]. La Operă îmi încep mâine repetiţiile”.

Începând cu anul 1927, în mod inexplicabil, probabil afectat de tragica şi prematura dispariţie a prietenului său Traian Grozăvescu (răpus cu revolverul, sub imperiul unei crize de isterie, de soția sa, în împrejurări încă neelucidate oficial), Titus Olariu a abandonat scurta, dar prodigioasa sa carieră muzicală, în plină glorie, aidoma marelui tenor lugojean, dedicându-se activităţii politice în calitate de membru și deputat al Partidului Naţional-Ţărănesc (1927-1936).

Constantin-T. STAN