Demiterea șefei DNA a apreciat leul

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Perechea euro/leu a avut în perioada analizată un parcurs calm, chiar dacă BNR a decis să mențină dobânda de politică monetară la nivelul de 2,50%.

Piața a fost mai interesată de evenimentele de pe scena politică locală, după ce liderul PSD lăsase de înțeles că dorește suspendarea președintelui Iohannis.

Demiterea dnei Kovesi din funcția de șef al DNA a pus capăt tensiunilor politice iar leul s-a apreciat față de principalele valute.

Cursul euro a fluctuat între 4,6554 și 4,6619 lei, media de la finalul coborând la 4,6590, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,657 – 4,662 lei.

Parcursul pe termen mediu al raportului euro/leu va fi influențat de modul în care va evolua economia locală. La finalul săptămânii trecute, agenția de rating Fitch a reconfirmat la BBB- nota României pentru datoriile pe termen lung în valută şi moneda locală, considerând că deficitul bugetar va creşte la 3,4% din PIB în 2018 şi la 3,6% în 2019, față de obiectivul guvernului pentru acest an de 2,96%.

Raportul Fitch observă printre obstacolele cu care se va confrunta guvernul, „încetinirea puternică a PIB în trimestrul I, slăbirea indicatorilor sentimentului economic, politica monetară mai strictă, presiunile inflaţioniste, incertitudinile externe reînnoite şi scenariul unei «aterizări forţate»”.

Cursul dolarului american a scăzut de la 4,0071 la 3,9604 lei, la finalul intervalului, minimul ultimelor patru săptămâni.

Moneda elvețiană s-a tranzacționat pe piețele internaționale în culoarul 1,154 – 1,164 franci/euro, iar media ei scăzut de la 4,0349 la 4,0103 lei, la sfârșitul perioadei.

Nivelul indicilor ROBOR a continuat să crească, la valori care se mai înregistrau în februarie-martie 2014, evoluție ce va afecta veniturile celor care au contractat credite de nevoi personale sau imobiliare și care vor fi nevoiți să plătească rate tot mai mari.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de nevoi personale, a încheiat perioada la 3,39%, după ce în urmă cu un an se situa la 0,87%.

Indicele la șase luni, utilizat în cazul creditelor ipotecare, a crescut la 3,47%, cel la nouă a urcat la 3,49% iar cel la 12 luni la 3,53%.

Perechea euro/dolar a crescut de la un minim de 1,1527 dolari, la începutul perioadei, la 1,1743 – 1,1788 dolari, la sfârșitul ei.

Accentuarea deprecierii dolarului a survenit după publicarea datelor privind piața muncii din SUA. Creșterea ratei șomajului în iunie la 4%, dar și încetinirea ritmului de majorare a salariilor, au indus ideea că Rezerva Federală americană ar putea reduce numărul de majorări ale dobânzii sale de politică monetară din acest an.

Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg valora la sfârșitul intervalului 6.712,85 dolari.

Analiza cuprinde perioada 3 – 9 iulie 2018

Radu GEORGESCU

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.