De la „Orașul Lăutarilor” la „Orașul Jazz”, se pare… ultimul

„Orașul Jazz 2024”, un eveniment organizat de Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj şi Tribul Artistic, va bloca iar centrul orașului fără jazzmeni și fără prea mulți iubitori de jazz.

Și nu îl va bloca doar o zi, nu îl va bloca doar două zile, ci trei zile și trei nopți, ca în parangheliile din povești.

Iar asta chiar în lipsa marelui „jazzman”, din Landshut sau din Lugoj, că nimeni nu mai știe pe unde își are domiciliul după ce a pierdut alegerile.

Dar care a lăsat o grămadă de bani pentru o grămadă de evenimente, unele mai „culturale” decât altele, pe care conducerea Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj nu are cum să-i cheltuie până în octombrie, când se apropie marea dare de seamă a cheltuirii banului public.

Așa, deci, după Festivalul Berii și Saltimbaciada, care i-au costat pe lugojeni 400.000 de lei, după Festivalul Internațional de Folclor „Ana Lugojana” și Ruga Lugojeană, care i-au costat alți 600.000 de lei, vine acum „Orașul Jazz”, care mai scoate din buzunarele bugetului local încă 270.000 de lei, că doar tot lugojeanul a devenit iubitor de jazz.

Dar iată, pentru amatori, comunicatul Casei de Cultură „Traian Grozăvescu” Lugoj și programul:

„Cea de-a IV-a ediție a festivalului Orașul Jazz aduce în Piața I. C. Drăgan din Lugoj 9 trupe de jazz consacrate din România, Irlanda, Serbia, Bulgaria și Ungaria, pentru 3 seri de muzică live cu o atmosferă de neuitat.

În 13-14-15 septembrie, explorează ritmuri noi în timp ce descoperi obiecte artizanale cu povești aparte, participi la una (sau mai multe) dintre activitățile pentru copii sau iei cina în zona de Food & Drinks din cadrul festivalului.

Vineri, 13 septembrie 2024, ora 19:30- Aleka & Chris Guilfoyle, Bramax Quintet, Cobzality

Sâmbătă, 14 septembrie 2024, ora 19:30 – Arthur Balogh Jazz Quartet, Bega Blues Band, Irina Sârbu Quartet

Duminică, 15 septembrie 2024, ora 19:30 – Bálint Gyémánt Trio, AXiS, The Essential FUNK Trombone.

Atât concertele, cât și activitățile încep de la ora 19:30.

Accesul în cadrul festivalului este gratuit.

Organizatori: Tribul Artistic și Casa de Cultură Traian Grozăvescu.

Proiectul este finanțat din bugetul local al Municipiului Lugoj”.

Nicolae SILADE

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.