De la 1 iulie, Paul Gaspar este noul președinte Rotary Lugoj

>

Paul Gaspar

Paul Gaspar este noul președinte Rotary Lugoj. Președintele Rotary a preluat mandatul oficial la 1 iulie, însă în 4 iulie, de la ora 19.30, a avut loc ceremonia aferentă. În vârstă de doar 28 de ani, noul președinte al clubului lugojean s-a implicat și până acum, conducând la un moment dat Clubul Rotaract. Noua numire îl bucură și îl onorează, dar în același timp îl responsabilizează, deoarece trebuie să continue proiectele ambițioase inițiate de predecesorii săi.

„Anul sigur nu va fi greu, pentru că am o echipă foarte bună în spate, cu foarte multă experiență și în principiu o să păstrăm fiecare proiect implementat până acum. Nu vreau să spun că le îmbunătățim, pentru că toate au fost făcute excelent de către  foștii președinți și echipa. Anul acesta vreau doar să mențin ștacheta și să vin cu idei și membri noi. În fiecare an președintele adaugă câte un proiect nou, cum a fost anul trecut, când domnul Cliciovan a făcut proiectul cu ATI, prin care a strâns fonduri pentru spital. Pentru anul acesta, în primele ședințe vom stabili ce vrem să facem, ce planuri avem pentru viitor. În principiu avem timp, avem energie să realizăm tot ce ne-am propus”,

a declarat Paul Gaspar, noul președinte Rotary Lugoj.

Paul Gaspar va primi mandatul, care ține un an, de la medicul ATI, Dan Cliciovan. Acesta din urmă a avut un an plin de proiecte îndrăznețe, printre care accesarea unui Global Grant pentru achiziționarea de aparatură pentru spital și deschiderea unui club Rota Kids la Lugoj.

„Acum că a sosit și ultima zi de mandat, simt o bucurie că mi-am dus la capăt proiectele. Proiectul principal al mandatului meu a fost accesarea unui Global Grant din care se vor achiziționa două aparate de ventilație mecanică, trei monitoare funcții vitale pacient și o linie imuno-hematologică absolut necesară pentru sistemul de transfuzii și pentru compatibilitățile necesare efectuării înaintea oricărei transfuzii. Apoi am reușit și a fost iarăși o bucurie mare, mai ales având un copil de această vârstă, să deschidem un club Rota Kids în Lugoj”,

a precizat Dan Cliciovan, fostul președinte Rotary Lugoj.

Fostul președinte Rotary Lugoj este încrezător că lasă clubul pe mâini bune și transmite noului președinte că oricând are nevoie poate să apeleze la el, pentru a-l sfătui și ghida. Mandatul fiecărui președinte Rotary durează un an.

Alina Damian/ Bruno Schutz

Dan Cliciovan

 


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.