De ce nu ne ținem de cuvânt

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook,
ne poți citi pe Telegram și Google News

Una dintre marile scrieri ale lumii se deschide cu un anunț: La început a fost cuvântul. Printre tâlcurile cele mai interesante ale acestei sintagme este cea care face trecerea spre ideea de rostire. Pentru a exista, cuvântul trebuie să fie rostit. Rostirea ne duce cu gândul la ideea de rost– care la rându-i este similară cu ideea de sens. Rostire – Rost – Sens.

Puterea intrinsecă a cuvântului vine din sens

Așadar, am putea spune că la început a fost…sensul! Puterea intrinsecă a cuvântului vine din sens. Poate că de aceea este atât de important gestul de a ne “da cuvântul”, gestul de a fi cinstiți. În fond, punem zălog pe sensul nostru.

Cu toate acestea, tot mai des întâlnim situații în care cuvântul dat nu este respectat. Foarte ușor apar răspunsuri care explică nefiresc derapajul social al neseriozității.

Am uitat – de-abia acum mi-am adus aminte; Nu am considerat că mai e nevoie să vin; M-am îmbolnăvit și nu ți-am mai zis; Am crezut că ți-ai dat seama că nu mai vin; Mi-am zis că nu mai are sens să te anunț de schimbare; Dacă ai văzut că nu vin, trebuia să-ți dai seama și tu că… etc.

Cuvântul dat – un exercițiu al nepăsării

Iată doar câteva dintre formulele standard folosite în astfel de situații. Cel ce nu se ține de cuvânt este aproape mirat de faptul că persoana care așteapta nu a înțeles din timp că înțelegerea a picat. Totul este contabilizat cu o mare ușurătate. Privită prin prisma lejerității, o astfel de situație se transformă într-un exercițiu al nepăsării. Un exercițiu al nepăsării care n-are decât o singură continuare – nerostită, dar foarte clară: Așa, și?! Ce dacă nu m-am ținut de cuvânt?! Ce e așa mare lucru?!

Sunt câteva premise care duc la nerespectarea a ceea ce stabilim – în relația cu cei din jur, dar și în relația cu noi înșine.

Dreptul de a spune orice, oricând, oricui

Una dintre aceste premise ține de faptul că ideea de libertate este uneori greșit înțeleasă. Mai simplu spus, sunt oameni care cred că totul este permis și că indiferent de situație, ei au “dreptul” să spună orice, oricând, oricui. Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos – spunea apostolul Pavel în una dintre epistolele sale.

Mediul online este o agora care aduce reale beneficii. În același timp creează un spațiu prin care se învață că, pentru situații de cuvânt spus (a se citi dat), este în regulă să nu îți asumi sau să nu răspunzi pentru ce spui. Mediul online este o agora fără asumare! Omul contemporan înțelege că poate spune și poate promite fără să fie nevoit să răspundă pentru ce a spus.

Condiția abundenței

O altă condiție a vieții noastre de zi cu zi este cea a abundenței. Ortega y Gasset observa încă de la început de secol XX că umanitatea are un extraordinar acces la resurse și informații.Trăim într-o epocă a posibilității de accesare facilă la nenumărate resurse, o accesare mult mai mare și mai ușoară decât în orice altă epocă a istoriei umanității. Cred că din această cauză ajungem să nu mai prețuim ce ni se dă, ce avem la îndemână. În felul acesta nu înțelegem și nu mai prețuim ce-am putea pierde: o prietenie, o colaborare, o cunoaștere sau o revelație. Oricum avem iluzia că putem recupera tot. Ne permitem să nu ne ținem de cuvânt…vor veni alte oportunități.

(…) ”nu ne ținem de cuvânt pentru că pierdem ușor-ușor înțelegerea valorii unor concepte cheie”

O ultimă idee. Cred că nu ne ținem de cuvânt pentru că pierdem ușor-ușor înțelegerea valorii unor concepte cheie: muncă, răbdare, învățare / studiu, altruism. Parcă polii existenței se inversează și apar ca elemente centrale ale vieții noastre, concepte precum: neimplicare, grabă, nepăsare / dezinteres, egoism. Pe cale de consecință, ajungem să promitem ușor și bineînțeles…să renunțăm și mai ușor. Busola socială a cuvântului dat a rămas fără Nord. Parcă nu mai știm să prețuim ce spunem și implicit parcă nu mai știm să ne prețuim pe noi.

Eugeniu Carada (1836 -1910) este unul dintre oamenii care au așezat sistemul economic și bancar al României. Fondator la Băncii Naționale, Carada este artizanul imprimării primelor bancnote românești.Las aici un citat al domniei sale, un citat care ar trebui să fie scris la începutul oricărei lecții despre cinste și despre cuvântul dat.

“Nu făgădui decât jumătate din ceea ce poți face cu ușurință. Să nu datorezi niciodată mai mult decât jumătate din ceea ce poți plăti ușor.”

Alin Comșa