Fără excepție, electoratul din țară și din străinătate a dat peste cap toate cercetările de piață și toate concluziile formulate de analiști. Este valabil și în ceea ce mă privește.
O singură predicție s-a confirmat. Și anume demisia generalului cu patru stele Nicolae Ciucă. Când am formulat predicția m-am referit însă la cea mai mare parte a conducerii PNL, pe care o fac responsabilă pentru rezultatele previzibile și confirmate în cazul lui Ciucă.
Și acum, despre Călin Georgescu.
Fără doar și poate, Călin Georgescu este un suveranist pur sânge. De asemenea, așa cum m-am exprimat și în ultimul editorial, este un intelectual de rasă, care are cunoștințe temeinice în materie de politică externă, de politică internă și de economie. Este cunoscut și apreciat în numeroase medii internaționale.
Aceasta este jumătatea plină a paharului. Pe de altă parte, e important să știm din capul locului că cel care a învins în mod cu totul și cu totul surprinzător în primul tur al prezidențialelor din România este un admirator declarat al lui Vladimir Putin și promovează ieșirea totală și imediată a României din întregul parteneriat destinat susținerii Ucrainei în război.
Dacă va câștiga și în al doilea tur de scrutin, România se va afla din această perspectivă, ca de altfel și din perspectiva parteneriatului nostru euroatlantic, în fața unei uriașe provocări.
În fine, românii trebuie să știe că domnul Călin Georgescu este un mare admirator al Mareșalului Ion Antonescu și nu de puține ori și-a exprimat opiniile de ordin antisemit. De altfel, din aceste motive, George Simion a rupt înțelegerea pe care inițial o încheiase cu Călin Georgescu de a face tandem cu acesta în actualele alegeri prezidențiale.
Prin urmare, dacă va câștiga în cel de-al doilea tur de scrutin, pun mâna în foc că se vor complica mult atât relațiile noastre cu Israelul, cât și relația noastră cu Statele Unite, unde de asemenea avem încheiat un parteneriat strategic.
Nu există indicii că domnul Călin Georgescu ar fi în vreun fel omul sistemului, adică o săgeată a vreunuia dintre serviciile noastre secrete, dar este certă legătura sa cu oculta internațională, din care practic a făcut parte mai mulți ani de zile, deținând chiar și o poziție de conducere.
Generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, trimis la înaintare de către Klaus Iohannis în acest război pe care l-a pierdut în mod rușinos, și-a anunțat demisia.
Urmează fără niciun fel de îndoială și o demisie în bloc a conducerii PNL, o conducere în cea mai mare parte vinovată nu numai pentru susținerea lui Nicolae Ciucă, ci și sau mai ales pentru politica pe care a promovat-o, prin care practic și-a abandonat atât substanța națională, cât și substanța liberală.
Pentru ca PNL să renască din propria cenușă, este necesară o retragere pe aliniamentele opoziției, o conducere aproape în totalitate nouă și o reorientare a obiectivelor și strategiei partidului. După Ilie Bolojan, primul care a tras un semnal în această direcție este, spre cinstea lui, Sebastian Burduja.
Ne mai despart doar câteva ore, dacă nu cumva minute, de momentul în care vom afla că, pentru prima dată în istorie, PSD nu va avea un candidat în turul doi.
În momentul în care scriu acest editorial, el se află înaintea Elenei Lasconi cu doar câteva mii de voturi, dar diferența scade vertiginos, întrucât voturile din diasporă sunt aproape în totalitate în favoarea candidatului USR.
În consecință, nu este deloc exclus ca și Marcel Ciolacu să fie silit să demisioneze. La pachet cu cea mai mare parte a conducerii PSD.
Institutele de cercetare de piață au suferit cel mai mare eșec din istoria lor. Toate. Fără nicio excepție.
Credibilitatea acestora nu mai poate fi refăcută, decât în mulți ani de zile. Prevăd că unele dintre aceste institute de cercetare de piață se vor dizolva pur și simplu sau, „la șmecherie”, își vor schimba denumirea.
Lasă un răspuns