Cursul euro așteaptă de trei luni să treacă de 4,95 lei

În ultimele trei luni, stabilitatea euro este o constantă a pieței valutare. Cursul nu a trecut de 4,95 lei, însă deficitul balanţei comerciale s-a adâncit la 19,209 miliarde euro în primele zece luni, mai mult cu 4,349 miliarde euro cu perioada similară din 2020.

Media monedei unice s-a mișcat în perioada analizată între 4,9483 și 4,9491 lei, cea de luni fiind stabilită la 4,9491 lei, cotațiile fluctuând între 4,947 și 4,952 lei.

Perspectivele leului rămân negative, din cauza încetinirii economiei, creșterii inflației, modului în care vor fi folosiți banii din PNRR, atâta vreme cât cei primiți recent de la UE sunt împrumuturi, care vor majora și mai mult datoria publică.

Analiștii BCR își mențineau, într-un recent raport, opinia conform căreia prognoza „privind creșterea PIB la + 6,4% în 2021 și + 4,0% în 2022, cu riscuri în jos pentru cea din urmă”.

Investitorii din piețele externe privesc tot mai insistent către întâlnirile de politică monetară ale marilor bănci centrale. Prima decizie este așteptată miercuri din partea Rezervei Federale, urmând ca joi să fie anunțate hotărârile BCE și ale Băncii Angliei.

Euro a fluctuat între 1,1254 și 1,1347 dolari. Lunea aceasta cotațiile erau de 1,1262 – 1,13 dolari. În piața locală cursul monedei americane a fluctuat între 4,3743 și 4,3946 lei, cea de la finalul perioadei fiind stabilită la 4,3932 lei.

Volatilitatea mai mare din ultimele două ședințe a fost provocată de creșterea inflației din SUA în noiembrie la 6,8%, cel mai ridicat nivel din ultimii 39 de ani. Majorarea prețurilor este pusă pe seama pandemiei, a creșterii cererii de consum, stimulată de „banii gratuiți” oferiți de Administrația americană, peste care s-au suprapus blocajele din reţelele de aprovizionare la nivelul economiei mondiale.

Moneda elvețiană a fluctuat în culoarul 1,036 – 1,045 franci/euro iar media ei s-a mișcat între 4,7448 și 4,7550 lei, cea de la finalul intervalului fiind stabilită la 4,7526 lei.

Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,8231 la 5,7689 lei și a fost stabilită luni la 5,8177 lei.

Prețul gramului de aur a fluctuat între 250,0596 lei, valoare atinsă vinerea trecută, și 252,5141 lei, iar uncia nu a depășit pragul de 1.800 dolari.

Creșterea inflației, care are ca efect plasarea dobânzilor la depozite în teritoriu negativ, dar și perspectiva ca BNR să opereze noi majorări ale ratei sale de politică monetară, au împins indicii ROBOR în sus la valori care se mai înregistrau în martie 2020. Chiar dacă lichiditatea din piaţa interbancară a reve­nit în noiembrie pe exce­dent, cu un plus de 3 miliarde lei față de deficitul de circa 658 milioane lei din octombrie, BNR nu a mai atras depozite de la bănci.

La începutul acestei săptămâni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 2,72 la 2,73%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,92 la 2,93% iar indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 3,03 la 3,04%.

După scăderea de sâmbătă la aproape 46.000 dolari, bitcoin a crescut luni la 50.220 după care a coborât spre 48.500 dolari. Pe fondul aprecierii monedei americane, ether scădea în ultimele 24 de ore de la 4.145 la 3.965 dolari.

Analiza cuprinde perioada 6 – 13 decembrie

RADU GEORGESCU


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.