Constantin-T. Stan, la Conferința Națională a Doctoranzilor de la Universitatea de Stat din Chișinău

Universitatea de Stat din Chișinău: 75 de ani de la înființare.
Școala Doctorală de Științe Umanistice din capitala basarabeană celebrează evenimentul prin organizarea
Conferinței Naționale a Doctoranzilor

După un cuvânt de deschidere și o conferință plenară (moderator: conf. univ. dr. Eugenia Bogatu, director interimar al Școlii Doctorale Umanistice), cu participarea universitarilor Igor Șarov (rectorul Universității de Stat din Chișinău), Sergiu Cornea (Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul), Sorin Șipoș (directorul Școlii Doctorale de Istorie a Universității din Oradea), Laura Pricop (Institutul de Cercetări Interdisciplinare de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași) și Adriana Cazacu (decanul Facultății de Litere de la Universitatea de Stat din Moldova), vor urma, pe secțiuni, conferințele doctoranzilor participanți, reprezentând Universitatea de Stat din Moldova Chișinău, Agenția Națională a Arhivelor Chișinău, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea din Oradea, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea din București, Academia de Administrare Publică Chișinău, USMF „Nicolae Testemițanu”, Institutul de Filologie „Bogdan Petriceicu Hasdeu” Chișinău.

Lugojul istoric va fi reprezentat de Constantin-T. Stan, doctorand în istorie al Universității din Oradea, cu o temă din spațiul Evului Mediu: Suzanna Lorántffy și Școala Reformată Românească din Făgăraș.

În capitolul II al regulamentului școlii, Despre maestrul (profesorul) român (punctul 1), se specifică obligaţia ca învăţătorul să fie absolvent al unei şcoli reformate maghiare, „om cu adevărată ştiinţă, care să poată scrie şi vorbi foarte bine româneşte”, să stea sub ascultarea domnului Făgărașului (Ioan Kémeny), a „ministeriului” și a consistoriului, iar la punctul 3 este iterată atribuţia acestuia:

„Să-i înveţe mai întâi, atât pe cei mari, cât şi pe cei mici, Abeceul românesc, după aceleaşi litere să-i înveţe să scrie bine şi cu adevărat româneşte, îndeosebi să-i deprindă cu cetirea Testamentului Nou şi a Catehismului [e vorba despre Catehismul lui Ştefan Fogaraşi, predicator reformat din Lugoj, editat la 1648], tipărite la Alba Iulia (Bălgrad); după aceea, îndată sau chiar în acelaşi timp, să-i înveţe Capita Catechetica (Capetele Catehismului) româneşte, Tatăl nostru, Crezul Apostolesc, cele 10 porunci, taina Botezului şi a Cuminecăturii şi rânduiala canoanelor disciplinei bisericeşti. Pe lângă acestea, îi va învăţa să cânte româneşte după obiceiul bisericilor din Caransebeş şi Lugoj, cu adausul că acestea – cântările – trebuie să le scrie cu litere româneşti, Catehismul şi scrierea adevărat românească”.

La punctele 4 și 5 se sublinia necesitatea similarității în procesul predării între maestrul de la școala maghiară și cel de la școala românească, care trebuiau să trăiască în bună înțelegere, „ca nici românii, din partea ungurilor, și nici aceștia, din partea românilor, să nu aibă nicio supărare”. În caz contrar, era prevăzută „cenzura grea consistorială”.

La punctul 6 al capitolului II din Regulament, Suzanna Lorántffy sublinia necesitatea ca profesorul „să se ducă sârguincios la biserica românească, la deprinderea celor sfinte, îndeosebi în dumineci şi sărbători, apoi la înmormântări, dacă e poftit, cu întreaga şcoală, şi să cânte cântările româneşti după obiceiul din Caransebeş şi Lugoj, făcând el însuşi pe cantorul sau ducând glasurile (cântând înaintea elevilor săi)”.

Constantin-T. STAN,
doctorand în istorie al Universității din Oradea