Constantin Gruescu - sol al luminii tărâmului nevăzut. Cine va zidi Muzeul Național de Mineralogie Estetică a Fierului din Ocna de Fier?

Constantin Gruescu, mineralogul de la Ocna de Fier, avea aura unui savant, deși nu era licențiat al vreunei instituții academice. Marele său prestigiu științific, certificat la prestigioase simpozioane și conferințe internaționale unde fusese invitat ca un oaspete de seamă, a avut darul să creeze unele nedumeriri și chiar confuzii.

Marii specialiști în materie i se adresau cu apelativul de doctor, perfect compatibil cu solida sa formație profesională, dobândită ca autodidact. Nea Costică, cum îi plăcea să i se spună de către amici, împătimit de angelica lume de lumină și culoare a cristalelor – o adevărată simfonie cromatică a nepătrunselor adâncuri –, nu colecționa oricum, ci în funcție de anumite criterii estetice, de unde și titulatura muzeului său: Muzeul de Mineralogie Estetică a Fierului.

Era un loc sacru, vizitat de muritori de rând, simpli iubitori de frumos, dar și de specialiști în materie, intelectuali de diferite profesii și chiar importanți lideri politici.

În urmă cu mai mulți ani, înainte de Decembrie 1989, muzeul său fusese admirat de Ion Iliescu și de geologul Emil Constantinescu, colegul său de breaslă, tânăr dascăl la acea dată la Universitatea bucureșteană. Cei doi, deveniți, peste ani, președinți, au avut o fericită clipă de aducere-aminte, conferindu-i colecționarului, când împrejurările politice le-au permis, importante distincții. Clipa a trecut, iar uitarea a acoperit, ca un văl cenușiu, așternut nedrept peste o comoară ascunsă.

Niciodată, decidenții politici, de diferite culori, nu au avut vreo tresărire intelectuală sau viziunea de a contribui la fondarea unui centru științific la Ocna de Fier: o clădire modernă, din beton și sticlă, cu camere de oaspeți, săli de studiu și cazare.

Nimeni nu s-a învrednicit să repare temeinic șoseaua de acces de la Bocșa la Ocna de Fier. Românul pricepându-se la peticit și cârpit, șoseaua a ajuns un fel de drum al plângerii. Muzeul, instituit și dezvoltat din pasiune pe propria sa cheltuială, dăruit românilor și străinilor de pretutindeni, devenise un loc de pelerinaj și legendă, unde specialiști mineralogi, tineri doctoranzi descopereau cu uimire adevărate unicate din mirifica lume a mineralelor.

Fiecare exponat avea o istorie aparte, descrisă de nea Costică cu lux de amânunte în zeci de pagini de memorialistică, adevărate jurnale ale devenirii neprețuitului său locaș. Șefii de la centru, când aveau un oaspete de seamă, inclusiv capete încoronate, apelau, ca la o soluție salvatoare, la nea Costică și la muzeul său.

Dată fiind dărnicia sa, dorința de a împărtăși semenilor săi bucuria trăită sub benefica energie a diamantelor din imperiul adâncurilor, colecția sa s-a risipit în cele patru zări. Îndurerat de nepăsarea decidenților din administrația județeană și națională, Constantin Gruescu – doctorul fără diplomă, universitarul fără catedră – și-a vândut cele mai frumoase exponate unor colecționari anonimi, nimeni dintre cei ce aveau datoria profesională neavând inițiativa (firească într-o lume normală) includerii unicatelor sale în patrimoniul național.

Aceeași soartă a avut-o și celebra sa cruce – macla coaxială cu concreșteri radiale –, care a dispărut fără urmă peste Ocean cu mai mulți ani în urmă. Rămâne ca organele abilitate să stabilească împrejurările în care s-a petrecut înstrăinarea unui adevărat simbol identitar național.

În 2006, în comuna Belinț (unde a debutat în dăscălie, la 1794, Dimitrie Țichindeal, „gură de aur”) s-a petrecut un lucru uimitor: odată cu consistenta donație a lui Constantin Gruescu (la inițiativa subsemnatului și a lui Simion Dănilă) a luat ființă Muzeul Mineralogic al Banatului de Câmpie, un așezământ unic, dăruit cu inima larg deschisă satului bănățean, amenajat în localul Școlii Gimnaziale. În semn de prețuire și gratitudine, reprezentanții Primăriei și ai Consiliului Local i-au decernat „milionarului sărac” (cum îi plăcea doctorului Gruescu să se autodenumească) titlul de Cetățean de Onoare.

Solul frumuseților adâncurilor a plecat recent dintre noi, meschinii săi epigoni, la o venerabilă vârstă, călătorind ireversibil în lumea cea fără de dor.

Va avea cineva inițiativa reconstituirii, într-un termen rezonabil, a exponatelor Muzeului de Mineralogie Estetică a Fierului, din rândul cărora să nu lipsească macla „Gruescu” – neprețuita cruce –, „Madona cu Pruncul” – un spat de Islanda unicat național și european – și atâtea alte nestemate) și să înalțe, cu fonduri europene, un Muzeu Național al Mineralogiei la Ocna de Fier, acolo unde îi este firescul loc?