Comuna Dumbrava, în topul unităților administrativ-teritoriale din județ la atragerea de fonduri pentru proiecte edilitare

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Comuna Dumbrava, situată la câțiva km de Lugoj, se află între primele 10 primării din județul Timiș la atragerea de fonduri pentru proiecte edilitare. Aflat de două decenii la conducerea comunei Dumbrava, primarul Ioan Ihasz a reușit să atragă fonduri substanțiale pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii și pentru îmbunătățirea condițiilor de trai a locuitorilor din centrul de comună, precum și din satele aparținătoare Răchita și Bucovăț.

Asfaltare, canalizare, trotuare și piste de biciclete

În ultimii ani a fost depus un nou proiect de asfaltare de 9,1 km, care a fost câștigat pe Programul Anghel Saligny prin care din această vară se vor reasfalta străzile principale din cele trei sate și se vor asfalta străzile care sunt în prezent doar pietruite. Apoi a fost depus un proiect de extindere a sistemului de canalizare care să cuprindă toate străzile din Dumbrava și integral pe localitatea Răchita, cele două sate mari fiind despărțite doar de calea ferată. La nivelul comunei Dumbrava, prin Programul PNRR, este aprobată extinderea, cu 20 de kilometri, de trotuare și piste de biciclete. Prin acest proiect vor fi legate școlile din Dumbrava și Răchita, cu trotuare și piste. Totodată va fi descărcat drumul național de la by-pasul de autostradă pentru a se face legătura cu Mănăștiur și Traian Vuia până spre limita de Făget, iar împreună cu primăria acestui oraș pistele vor fi continuate până la autogara din Făget. Datorită acestor piste cetățenii din comunele Dumbrava, Traian Vuia și Mănăștiur, pe lângă elevi și navetiști, pot ajunge mai repede în piața din Făget, care e frecventată de multă lume. De asemenea, prin pistele executate prin PNRR, se încearcă crearea unui circuit complet, prin legarea Țării Făgetului de pistele care vor fi realizate de către Consiliul Județean, cu traseul prin Surduc, făcându-se apoi atât conexiunea cu mai multe județe, cât și cu traseele internaționale.

Dezvoltarea turismului  

Aceste piste contribuie și la dezvoltarea turismului, mai ales că Fârdea – comuna vecină, în care se află Lacul Surduc – a fost declarată stațiune turistică de interes local, iar Dumbrava are toate condițiile a obține același statut.

„O echipă pregătește deja documentațiile necesare. Avem obiective turistice care ar putea face parte  dintr-un circuit turistic local, de la Biserica Ortodoxă Răchita, Biserica Ortodoxă Bucovăț și Biserica Reformată, până la Șura și casele vechi de lemn din Răchita și Bucovăț. În paralel se lucrează la o strategie pentru deschiderea unor puncte gastronomice, după modelul de la Margina, pentru că și la noi în comună avem, de exemplu, mâncare tradițională ungurească și sarmalele cu un gust specific, care se fac la Răchita. Pentru atragerea turiștilor, Dumbrava mai are un atu, cu caracter de unicitate, și anume locul de campare în siguranță pentru străini din spatele Bisericii Reformate. Săptămânal acolo sunt parcate mașini, care rămân peste noapte, cu familii și copii din: Polonia, Bulgaria, Cehia, Austria, Germania etc. Pentru acel spațiu din spatele bisericii avem depus un proiect pentru un Centru turistic transfrontalier, care să asigure un loc de popas pentru turiștii din toată Europa”, a precizat primarul Ioan Ihasz.

Iluminat cu leduri, stații de încărcare pentru mașini electrice, pompe de căldură și centrală fotovoltaică

Pentru satele Dumbrava și Răchita au fost depuse și câștigate proiecte de modernizare a iluminatului public cu leduri. La fel, pentru a fi în concordanță cu actualele tendințe de dezvoltare, Primăria Dumbrava va monta stații de încărcare  a mașinilor electrice în fiecare sat al comunei. Acestea vor fi montate la Dumbrava, în zona centrală, la primărie, căminul cultural, centrul de fizioterapie, respectiv, în Răchita, în zona centrală și, la fel, în satul Bucovăț, lângă parcul copiilor. Un alt proiect câștigător este centrala fotovoltaică.

„Centrala va fi montată în satul Răchita, lângă stația de apă, unde acum se produc 25 de Kw, urmând ca producția să ajungă la peste 400 de Kw, pentru acoperirea consumului tuturor clădirilor publice: școlile din comună, primărie, dispensar, a consumului stațiilor de încărcare ale mașinilor electrice, sistemul de alimentare cu apă și canalizare precum și a iluminatului public. În acest domeniu viitoarele proiecte vizează montarea, la fiecare instituție, a pompelor de căldură, în vederea eliminării încălzirii cu lemne, deoarece, în prezent, primăria plătește circa 100.000 de euro pentru facturile de energie electrică și lemne pentru toate instituțiile, în funcție de cât de friguroasă și de lungă este iarna. Iar prin realizarea acestor proiecte se renunță la încălzirea pe bază de lemne, astfel se vor tăia mai puține păduri. Există și un prim investitor direct, Enel-ul, care la ferma italienilor din Dumbrava urmează să realizeze o centrală fotovoltaică pe 600 de hectare, ceea ce pe lângă producerea de energie înseamnă și crearea a sute de locuri de muncă pentru a se realiza investiția într-un an de zile. Primăria a eliberat deja certificatele de urbanism, iar la vară va fi emisă și autorizarea de construire, iar taxele de urbanism și autorizare, vor intra în bugetul local, împreună cu impozitele aferente acestor investiții. Aceste venituri suplimentare vor fi folosite pentru cofinanțarea proiectelor europene câștigate de comuna Dumbrava. Prin aceste proiecte aflate în curs de implementare, comuna Dumbrava devine independentă energetic, reducând gradul de poluare și cheltuielile de funcționare ale instituțiilor și serviciilor din comună”,  a menționat Ioan Ihasz.

Grădiniță nouă, reabilitarea școlii din Dumbrava și dotarea cu mobilier nou a tuturor școlilor

S-a finalizat grădinița cu trei grupe din centrul de comună și începând din această vară, Școala din Dumbrava intră în reabilitare totală cu bani din Fondul de mediu. În principal este vizată eficientizarea energetică pentru reducerea la zero a consumului, prin utilizarea de panouri solare, încălzire în pardoseală și izolarea completă a clădirii și reabilitări complete interioare. Se lucrează la documentația de reabilitare a Școlii din Răchita și transformarea vechiului cămin din curtea școlii în sală de mese și activități extrașcolare. Un alt proiect câștigat de primărie vizează toate școlile din comună, care vor fi dotate cu mobilier nou. Proiectul se derulează tot prin PNRR și are o valoare de peste un milion de lei, sumă ce asigură  achiziționarea de mobilier nou pentru toate sălile de clasă: bănci, scaune, dulapuri, tablă interactivă și echipamente electronice de ultimă generație. Urmează să înceapă procedurile de achiziție. Începând din 2012 se asigură transportul gratuit al elevilor zilnic la Liceul din Făget și duminica la Timișoara. Iar începând cu acest an se asigură pachete alimentare (sandwich și fructe) pentru toți preșcolarii și școlarii din comună. 

PUG, PUZ, intabulări gratuite, zone industriale și locuri de case

Un alt proiect finalizat în acest mandat de administrația condusă de primarul Ioan Ihasz este realizarea Planului Urbanistic General (PUG), prin care a fost pus la punct tot ceea ce înseamnă zonele de intravilan, care a fost extins, au fost stabilite și loturile de casă pentru fiecare sat în parte. A fost stabilită o zonă industrială de 20 de hectare, lângă by-pasul de la autostradă și mai sunt rezervate alte 30 de hectare, la ieșirea spre Făget, unde va fi o zonă locuibilă și o zonă de logistică.

„Printr-un proiect european a fost finalizat cadastrul general, prin intabularea gratuită a intravilanului și extravilanului din toată comuna, iar acum se continuă cu corectarea parcelelor. Am avut un proiect de 330.000 de euro ca să intabulăm gratuit comuna. Dacă cetățenii făceau intabularea fiecare în parte, costa peste 500.000 de euro. Deci am salvat o sumă mare și punem la punct tot ce înseamnă moșteniri, proprietate publică și privată. Oamenii vin și își reglementează proprietatea așa cum figurează în titlurile de proprietate. Am reușit să punem la punct comuna, cu intabulări, PUG, PUZ, pe zone industrial și locuibile. Am făcut și limitările necesare să nu pățim ca și comunele peri-urbane, unde s-au făcut dezmembrări de 150 – 200 de mp. La noi aceste dezmembrări au fost propuse la minim 1000 de metri pătrați”, a concluzionat Ioan Ihasz, primarul comunei Dumbrava.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.