Duminică, 17 decembrie 2023, la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“, de pe strada Timișorii, după Sfânta Liturghie, un grup de colindători din cadrul Ansamblului „Făgețeana” a oferit credincioșilor un colaj de colinde din Țara Făgetului.
A fost un moment de excepție, un dar oferit de preotul Caius Capotescu credincioșilor din Parohia Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“, prin mijlocirea cantautorului Vasile Gondoci, care se ocupă de educația muzicală a celor patru copii, împreună cu Ioan Olteanu și interpretul de muzică populară Mircea Cârtișorean.
Și nu a fost un dar oarecare, pentru că cei patru copii (Bogdan David – 13 ani, Bogdan Ianis – 5 ani, Ploscariu Theea – 11 ani și Ploscariu Andrei – 7 ani) nu sunt un grup oarecare, nici în cadrul Ansamblului „Făgețeana”, nici la nivel național.
Pentru că ei au participat la sezonul 13 din 2023 al emisiunii „Românii au talent”, la diferite emisiuni de la posturile de radio și tv regionale. Urmăriți videoclipurile postate aici spre a vă convinge de talentul și dăruirea lor.
Nicolae SILADE
Lasă un răspuns