Circulația camioanelor va fi restricționată timp de două luni între Margina și Holdea

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Circulația camioanelor peste 7,5 tone va fi restricționată pe DN 68A Lugoj – Deva, între Margina și Holdea, cu excepția transportului de persoane si animale vii, începând de luni, 10 mai. 

Măsura va fi valabilă până la 10.07.2021 și a fost luată pentru continuarea lucrărilor de reparații la sectorul de drum.

Reparațiile la structura rutieră a drumului construit și dimensionat în perioada 1962-1967 pe baza unor valori de trafic și tonaj incomparabil mai mici decât în prezent au început, pe cele mai degradate porțiuni, la data de 2.03.2021. Valorile de trafic din ultimele luni au o medie zilnică lunară (MZL) cuprinsă între 10.000 – 14.000 autovehicule, conform datelor emise de contorii de trafic rutier montați pe DN 68A, la Coșava.

Din cauza traficului intens al autovehiculelor de transport marfă care tranzitează DN 68A, productivitatea lucrărilor de reparații a fost scăzută, personalul muncitor fiind supus riscului de accidente. În plus, productivitatea echipelor a fost afectată de traficul intens și de ambuteiaje, fluxurile de aprovizionare cu materiale a punctelor de lucru prelungindu-se foarte mult.

Lucrările care vor demara din 10.05.2021 sunt executate, în continuare, de antreprenorul S.C. Axela Construcții S.R.L. și în regie proprie de secțiile specializate ale D.R.D.P. Timișoara și constă în refacerea integrală a structurii rutiere pe sectorul de 5 km dintre Coșava – Coșevița, așternerea de covoare asfaltice pe sectorul Coșevița – Holdea, precum și alte reparații pe sectoare unde au apărut degradări.

Odată cu instituirea restricțiilor de tonaj și devierea traficului greu, lucrările se vor executa pe tot parcursul zilei, iar zonele aflate în șantier vor fi semnalizate cu semafoare și pe parcursul nopții, circulația desfășurându-se alternativ, pe o bandă. Fiind un drum în lucru, pentru autoturisme și vehicule de până la 7,5 tone, se mențin restricțiile de viteză, la 30 km/h.

Pentru traficul vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, cu excepția transportului de persoane si animale vii, este obligatorie ocolirea.

Pe direcția Nădlac – București, rutele de ocolire sunt:

  •  A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria
  • A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia.

Pe direcția București – Nădlac, varianta de ocolire este:

  • A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.

Despre admin 6587 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.