
Probabil cea mai îngustă clădire din Lugoj, un imobil ultracentral din municipiu, a fost scoasă la vânzare pe internet. Chiar dacă imobilul este îngust, acesta este unul foarte generos, oferind 251 de metri pătrați construiți la subsol, parter și mansardă.
Suprafața pe care stă clădirea unică în Lugoj este de 165 de metri pătrați. În interiorul clădirii sunt compartimentate 4 apartamente, iar imobilul a fost recent restaurat. La acest moment, în clădire funcționează o cafenea.
Clădirea a fost pusă la vânzare la prețul de 300.000 de euro. Recent au reapărut pe internet anunțuri cu imobile care nu par să fie dorite de nimeni, mai ales cele de dimensiuni mari, cum sunt clădirea CEC, fostul Bancpost, sau clădirea ridicată de către Iosif Constantin Drăgan de pe strada Timișorii. (D. G.)
Descoperă mai multe la Actualitatea Online
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns