Ce pași trebuie urmați pentru a contesta o amendă primită pe nedrept în situația de urgență

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Lipsa declarației printate, completarea incompletă sau pe un dispozitiv electronic fără semnătura olografă sunt numai câteva dintre situațiile în care cetățenii spun că în mod nedrept au fost amendați pentru încălcarea regulilor stabilite prin Ordonanțele militare. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a publicat pe www.facias.ro un Ghid cu pașii care trebuie urmați pentru a contesta o amendă.

Trebuie depusă (chiar și prin email) o contestație la judecătorie, în termen de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, alături de copii ale procesului verbal și actul de identitate, precum și alte acte utile pentru a convinge judecătorul. E nevoie de dovada plății taxei judiciare de timbru, în valoare de 20 de lei, și de un martor dispus să se prezinte în instanță. Se poate refuza semnarea procesului verbal, iar refuzul trebuie consemnat în pv. În acest caz, procesul verbal va fi trimis prin poștă într-un termen rezonabil. În caz contrar, dacă se depășește perioada de 2 luni până la comunicarea procesului verbal, executarea acestuia se prescrie.

Chiar dacă se contestă amenda, este indicat să se achite jumătate, sumă pe care o vor recupera dacă vor câștiga procesul. Cei care doresc să achite amenda primită, trebuie să știe că pot achita doar 50% din suma amenzii aplicate. Noua ordonanță prevede plata a 50% din suma amenzii primite, nu din minimul amenzii prevăzut de lege.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.