Catedrala Unită (Greco-Catolică) Lugoj (II)

Remus V. GIORGIONI

Istoricul Catedralei (continuare). Laudetur Jesus Christus…

Poate că cititorul neiniţiat în cele religioase a rămas uimit când autorul acestor rânduri a început partea a doua a acestui articol cu „Lăudat fie Domnul!” – Dar acesta este tocmai salutul obişnuit al catolicilor. Iar când am fost invitat la Baia-Mare, la un festival de poezie (în plin comunism), am constatat că oamenii se salutau pe stradă, în loc de bună ziua cu: Lăudat fie Domnul – iar răspunsul celuilalt trecător: – În veci, amin! Aceasta, fiindcă toate satele acelea din nord-vestul ţării sunt greco-catolice. (Îmi amintesc că am vizitat, cu toată delegaţia de poeţi din ţară şi satul Şişeşti, locul naşterii lui Vasile Lucaciu – „Leul de la Şişeşti” – , un alt mare teolog unit care a suferit pentru credinţă.

Este de folos pentru cititor să se cunoască numele arhitectului Catedralei Unite: L. Oettinger. La iniţiativa Episcopului Dr. Al. Nicolescu, pictura originală a Catedralei a fost încredinţată pictorului academic Prof. Virgil Simionescu. Aceasta s-a realizat în tehnică tempera, după reţete şi culori originale, oferite de o fabrică de materiale de pictură din Düsseldorf (pictorul specializându-se în Germania). La terminare, a fost apreciată de specialişti drept cea mai mare realizare în domeniu, din Sud-Estul Europei.

Ştim cu toţii că bisericile unite au fost confiscate în comunism, iar după 1990, restituite cultului Greco-Catolic. Restituirea Catedralei lugojene a avut loc la 21 ianuarie 1990, la intervenţia Î.P.S.S. Corneanu Nicolae. După această preluare de către uniţi, s-au făcut numeroase lucrări de restaurare: a picturii originale, în primul rând; iar apoi reparaţii la acoperiş, la turn şi pereţii exteriori. S-a îmbunătăţit şi confortul interiorului, în beneficiul enoriaşilor, prin înzestrarea cu bănci confortabile şi instalaţie de încălzire centrală. (Aceasta, între anii 1990-94, sub Î.P.S.S. Ioan Ploscaru, despre care vom mai combate în acest articol.)

Parfumul trecutului: Strada „Lumea Nouă” şi Fericitul Ioan Bălan

Întorcându-ne puţin în trecut, specificăm că primele familii greco-catolice s-au stabilit la Lugoj în jurul anului 1740, construindu-şi case în jurul Bisericii Catolice. Astfel, ei au fondat în oraşul nostru o stradă nouă, Neue Weltgasse – uliţa „Lumea Nouă”. Iar peste un secol, în 1849, în Lugoj erau 1.407 gospodării şi 8.716 de locuitori, dintre care aprope o mie erau greco-catolici (iar peste 4.000, ortodocşi).

Despre instalarea recentă a statuii de bronz în faţa Catedralei Unite – pe laterala din stânga, vă anunțăm că dezvelirea şi sfinţirea, inaugurarea oficială va avea loc duminică, 20 noiembrie. Este vorba despre statuia Episcopului Ioan Bălan, beatificat la Blaj în 2.06.2019 de Papa Francisc, împreună cu alţi şase episcopi. Statuia a fost realizată de sculptorul Simion Moldovan, „cu binecuvântarea Monseniorului Alexandru Messian, episcop de Lugoj, în A.D. (anno Domini) 2022”, după cum citim pe soclul posterior. Ioan Bălan a slujit Eparhia Lugoj, între anii 1936-1959, primul episcop martir al Lugojului fiind Valeriu Traian Frenţiu (1912-1922).

Cu acest prilej, trebuie să marcăm şi următoarea coincidenţă fericită. Pe 19 noiembrie 2022 se împlinesc 111 ani de la naşterea Arhiepiscopului Ioan Ploscariu, unul dintre cei 12 episcopi martiri, mărturisitori ai credinţei Catolice în puşcăriile comuniste. Hirotonit la 22 de ani, la vârsta de 37 de ani ajunge Episcop de Lugoj, consacrat fiind în clandestinitate, România aflându-se în plină teroare comunistă (30 nov. 1948), iar credinţa unită scoasă în arara legii. În acele condiţii, acceptând să te pui în slujba Domnului ca ierarh – întâistătător – sau simplu enoriaş însemna a fi pregătit să fii pus „pe altar”: te aşteptau chinuri şi închisoare, iar în final chiar moartea.

Încă din primele secole, martirii creştini au repetat într-un fel soarta Domnului, care încă de la venirea pe lume ştia ce-L aşteaptă-n final. Au fost nevoiţi să suporte, mai greu decât cei dinafara zidurilor, rigorile singurătăţii (izolatorului) şi ale regimului de detenţie; foamea şi frigul erau „meniul” zilnic al întemniţaţilor. Episcopii uniţi au fost eliberaţi în augut 1964, cu prilejul decretului de amnistiere a deţinuţilor politici, în care au fost încadraţi. Iar alţii au plătit cu viaţa.

Ziua eliberării. Episcopii martiri (printre care: Ioan Bălan)

Prin Decretul Nr.9/31 decembrie 1989 (pct.20), Biserica Greco-Catolică a fost eliberată. Astfel, preotul paroh ortodox Daneş, la dispoziţia Î.P.S Nicolae Corneanu, a predat localul bisericii posesorului de drept, biserica Unită, pe 21 ianuarie 1990 putându-se săvârşi (de către Episcopul Ioan Ploscaru) prima liturghie arhierească în libertate, după 41 de ani. Iar pe 14 martie, Ioan Ploscaru a putut fi numit oficial Episcop eparhial de Lugoj. După care a călătorit de trei ori la Roma, familiarizându-se cu atmosfera sacră de la Sfântul Scaun. Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea – el însuşi poet – felicitându-l pe episcopul român pentru volumul de versuri Cruci de gratii, oferit papei în traducere franceză.

Viaţa pastorală a Î.P.S.S. Ioan Ploscaru a fost dublată de preocupări literare. A fost: poet, istoric şi moralist (cât şi exeget teologic, de bună seamă). Dintre cele 27 de titluri publicate,  alături de numita „Cruci de gratii” – Lanţuri şi teroare, ambele traduse în limbi de circulaţie: italiană, franceză şi spaniolă. Lucrările sale au fost tipărite în 170.000 de exemplare.

Ioan Bălan este al cincilea dintre episcopii martiri, beatificaţi (numiţi „fericiţi”) de către Papa Francisc. Născut la Teiuş, pe 11 febr. 1880, a sudiat teologia la Seminarul Central din Budapesta, fiind hirotonit preot în catedrala de la Blaj. Îşi ia doctoratul la Viena, beneficiind de o bursă de studii. Revine la Blaj, unde îndeplineşte mai multe funcţii în şcolile confesionale de băieţi şi în Curia arhieparhială. A fost preot şi protopop la Bucureşti, canonic la Blaj. În 1921 devine rectorul Academiei de Teologie Greco-Catolică, iar în 1929, membru al unei importante Comisii pontificale. După refuzul de a trece la ortodoxie, între 1950-54 este încarcerat la Sighet, iar apoi la mănăstirea Ciorogârla, unde îşi dă obştescul sfârşit ca episcop martir.

Despre istoricul însângerat al Bisericii Unite ar fi prea multe de spus, dar ne-am limitat la zona noastră. Iar referitor la cei 12 episcopi martiri şi mărturisitori ai greco-catolicismului zicem: Requiescat in pace, Dumnezeu să-i odihnească în pace. …Ajungem astfel în contemporaneitate, la cel de-al zecelea Episcop aflat la conducerea Eparhiei Lugoj din data de 20.11.1995: Alexandru Messian, care a fost hirotonit preot în clandestinitate (în perioada 1990-94 fiind Vicar General de Baia Mare). Iar aceste preţioase informaţii le-am obţinut prin reprezentantul media al Episcopiei, ipodiacon drd Raimondo-Mario Rupp, căruia îi mulțumim frumos pe această cale.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.