Cărți achiziționate de Școala Gimnazială Balinț prin proiectul PNRAS pentru Clubul de lectură

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

În cadrul Proiectului: ,,Educația – Șansa Viitorului” proiect desfășurat de Școala Gimnazială Balinț în parteneriat cu Inspectoratul Județean Timiș, pe parcursul a trei ani (2022-2025), proiect care își propune prevenirea abandonului școlar, s-au achiziționat peste 160 de cărți – lecturi școlare, bestseller-uri, ficțiune și non-ficțiune din universul tinerilor.

Dezvoltarea educațională prin activități remediale de meditatii, lectură sau alte activități face parte din activitățile de prevenire prin dezvoltarea la nivelul școlii a unui climat pozitiv și incluziv, prin utilizarea unor activități pedagogice și de sprijin, a unor tehnici de învățare activă și incluzivă care determină reducerea absenteismului, facilitarea învățării, înțelegerii și gândirii critice, precum și creșterea motivației elevilor și stimularea lucrului în echipă.

Corelarea cu obiectivele propuse ale programului de finanțare constă în faptul că toate elementele care țin de conținutul și forma „Clubului de lectură” sunt astfel gândite și combinate pentru a crea un mediu atractiv și plăcut. Spațiul și temele de discuție vor fi organizate  începând din luna septembrie (când va începe școala) după principiile deschiderii și atenției față de elevi, va fi un loc al liniștii și bunăvoinței, în care participanții nu sunt judecați și nici nu sunt etichetați. Obiectivul realizării acestui club este ca elevii să se simtă liberi și încrezători, să aștepte cu nerăbdare întâlnirile de club,să-și dorească să participe la cât mai multe activități de lectură,să își îmbunătățească rezultatele școlare, atitudinea și deschiderea față de școală în general. Obiectivul pe termen lung este ca prin aceste întâlniri elevii să simtă că aparțin unei comunități care se interesează de viața și viitorul lor pentru prevenirea abandonului școlar.

În această vacanță, conducerea școlii s-a implicat în îmbunătățirea bazei materiale prin achiziționarea de mobilier nou, corpuri de bibliotecă noi și era necesară și achiziționarea de cărți de actualitate pentru a stimula dragostea pentru citit.

S-au achiziționat cărţi captivante, cărţi potrivite vârstei elevilor pe care să le citească cu drag. Iată câteva titluri relevante de cărți care au fost achiziționate: „Copacul depărtărilor (Enid Blyton), „Povestea neamului românesc”, Eroii Olimpului – simbolul Atenei  (Rick Riordan), Harry Potter edițiile ilustrate, Jurnalul unui puști, Singur pe lume, de Hector Malot, Legendele Olimpului etc.

Constantin Chiriţă preciza în romanul Cireşarii: „Şcoala este cuibul în care înveţi cum să te înalţi în văzduh”. Această înălţare se poate realiza prin lectură și prin îmbunătățirea condițiilor în care elevii învață. Dorim să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru ca elevii  noștri să vină cu drag la școală și să contribuim la realizarea idealului educativ impus de cerințele vieții sociale. Doar un copil care citeşte va reuşi în viaţă şi va aprecia frumosul, adevărul şi dreptatea. În următorii doi ani de proiect vom achiziționa laptopuri pentru elevi, ecran interactiv,  imprimantă, softuri educaționale și cursuri de formare pentru cadrele didactice”,

ne-a declarat directoarea Școlii Gimnaziale Balinț, Mihaela Kristof.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.