Călin Dobra a demisionat din funcția de președinte al PSD Timiș

Share Button

Lugojeanul Călin Dobra a demisionat, astăzi, din funcția de președinte al PSD Timiș și a primit girul Comitetului Executiv Național al PSD pentru a candida, la alegerile locale de anul viitor, pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Timiș.

„Astăzi, 23 decembrie 2019, Călin Dobra și-a înaintat demisia din funcția de președinte al organizației PSD Timiș. La baza renunțării la funcția politică de conducere stă decizia candidaturii la președinția Consiliului Județean Timiș, la alegerile locale din 2020. Prin luarea acestei hotărâri, Călin Dobra a optat pentru o implicare totală pentru câștigarea poziției de președinte al CJT. Demisia a fost înaintată Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat, care a luat act de această decizie și a numit un președinte interimar pentru organizația județeană, în persoana președintelui executiv al PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis”, a anunțat, printr-un comunicat, PSD Timiș.

Totodată, în acest context, membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD au aprobat candidatura lui Călin Dobra, din partea PSD, la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, la alegerile locale din 2020.

360

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.