Cafékultour. Săptămâna cafenelelor, a 16-a ediție, 20 – 26 septembrie

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Creația contemporană europeană revine în centrul atenției la cea de-a 16-a ediție a festivalului Cafékultour! În perioada 20-26 septembrie, cafenelele, barurile, spațiile culturale alternative din Timișoara vor deveni scene pe care tânăra creație își va desfășura arta.

Săptămâna cafenelelor este nu doar o sărbătoare a artei, ci și una a multiculturalității. Astfel, Cafékultour propune o săptămână întreagă de spectacole cu artiști din 7 țări diferite. Fiecare seară are o identitate culturală specifică, caracteristică uneia dintre țările participante: Franța, Germania, Belgia, Polonia, Austria, Spania și România!

Programul este la fel de divers și va reuni forme variate de artă: film, teatru, muzică, dans…

Și în acest an, festivalul păstrează secțiunea CHOCOLATKULTOUR, dedicată copiilor, cu ateliere, spectacole și… multă ciocolată!

Creat în 2005, la inițiativa Institutului Francez din România la Timișoara și a Centrului Cultural German Timișoara, festivalul și-a construit o identitate care seamănă orașului, oferind locuitorilor săi pretexte de întâlnire cu forme artistice variate.

Ce noutăți și ce surprize vă rezervă Cafékultour în acest an puteți afla urmărind pagina de Facebook a festivalului: https://www.facebook.com/cafekultour.

Evenimentul este coorganizat de către Institutul Francez din România la Timișoara, Centrul Cultural German Timișoara și Goethe Institut. Proiectul cultural este cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Consiliului Local Timșoara.

Parteneri: Delegația Wallonie Bruxelles, Institut Polonez, Forumul Cultural Austriac, Asociația Via Rumania, Consulatul Onorific al Spaniei la Timișoara și Auăleu.
Sponsori: Akwel, Everience, Smartwood, Pletl.

Gazde: Direcția Județeană de Cultură Timiș (Casa Artelor), D’Arc, Aethernativ, Vineri 15, AmPm.

Parteneri media: TVR Timișoara, Radio România, Best of Timisoara, West City Radio, RFI, Banater Zeitung.

Intrarea la evenimentele din festival este gratuită. Masca este obligatorie pe toată durata proiecțiilor, iar evenimentele vor avea loc cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță necesare în contextul actual.

PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII CAFENELELOR

Luni, 20 septembrie, ora 20 | România
MIORIȚA
teatru (Auăleu)
Institutul Francez (bdul. C.D. Loga, nr.46)

Marți, 21 septembrie, ora 19 | Germania
Cei mai frumoși ani din viața lui Anton/ Blasse Helden
lectură bilingvă cu autorul Norris von Schirach
Aethernativ (str. Mărăști, nr. 14)

Miercuri, 22 septembrie, ora 19 | Polonia
Gods/ Bogowie
proiecție de film
regia Lukasz Palkowski
Casa Artelor (Episcop Augustin Pacha, nr. 8)

Joi, 23 septembrie, ora 19 | Austria
Café Klimt
teatru (Ildikó Eszter Frank)
D’arc (P-ța. Unirii, nr. 8)

Vineri, 24 septembrie, ora 20 | Franța
Josef Josef
concert (muzică klezmer și țigănească)
AmPm/ Piața Traian

Sâmbătă, 25 septembrie, ora 19 | Belgia
Golem
spectacol de dans contemporan
Cie ABIS/ Julien Carlier
Centrul de Proiecte (Str. Vasile Alecsandri. nr. 1)

Duminică, 26 septembrie, ora 19 | Spania
Fiesta latina
concert (muzică spaniolă și latino-americană)
BID BEND
Vineri 15 (Bdul. Vasile Pârvan, nr. 9)

Despre admin 6555 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.