Încă de la vârste fragede, copiii își fac cunoscute anumite înclinații, talente și pasiuni, iar datoria părintelui este de a încuraja și a călăuzi pașii micuților pe acest făgaș. Mugurii de pe tânărul vlăstar vor înflori, producând în final fructul pasiunii.
Un tânăr vlăstar ai cărui muguri de talent stau să înflo-rească este și Bogdan Munteanu, fiul maestrului coregraf al Ansamblului folcloric „Lugojana”, Puiu Munteanu. Cum așchia nu sare departe de trunchi, este evident că și Bogdan va accede spre un loc de cinste în panteonul muzicii populare, și nu numai.
Povestea lui Bogdan Munteanu a început la 21 iulie 2007, când a venit pe lume, în orașul de pe malurile Timișului, Lugoj. Întorcându-se în timp, tatăl lui Bogdan, Puiu Munteanu își deapănă firul amintirilor.
„Soția mea era gravidă și eram undeva la o repetiție. În timp ce dansatorii interpretau Sorocul bănățean, Bogdan a dat primul semn de viață. Tresărirea lui în pântecul mamei vestea bucuria întîlnirii cu muzica. Mai tîrziu, când primul dans pe care l-a învățat a fost tot Sorocul, mi-am amintit de acea întâmplare și am înțeles că fiul nostru și-a ales drumul în viață. De la vârsta de un an și jumătate, Bogdan se află pe scenă printre dansatori. Eu, fiind instructor coregraf al ansamblului de dansuri populare, îl luam cu mine la repetiții. L-a fascinat, încă de la început, muzica și dansul. A activat în grupele de dansuri ale copiilor de diferite vârste. În urmă cu trei ani, am observat că este tot mai mult atras de acordeon. Titel Brestovicean, acordeonist și prieten, a fost primul lui mentor. Tot el mi-a sugerat recent ca Bogdan să apară pe scenă cu acordeonul. Legăturile culturale pe care le am la Novo Selo, în Serbia, m-au apropiat de Sorin Boleanțu, un virtuos și merituos muzician, care s-a oferit să se ocupe de Bogdan. Între timp, a studiat la Lugoj, doi ani, pianul, cu profesoara Carmen Schöner, deci Bogdan nu cântă după ureche, ci este notist. La recomandarea lui Titel Brestovicean, Bogdan a început să studieze și cu profesorul Mladjan Vasilevski, din Belgrad. La sfârșitul fiecărei săptămâni mergem în Serbia și Bogdan exersează cu cei doi profesori”,
povestește Puiu Munteanu, tatăl lui Bogdan.
Șlefuirea unui diamant implică multă muncă, dăruire și multe alte renunțări, pe care un copil de doar 12 ani le acceptă, conștient că numai așa va ajunge pe culmile gloriei la care visează.
„M-am simțit atras întotdeauna de scenă, de dansul și cântecul popular. Dragostea pentru folclor mi-a insuflat-o tatăl meu. Fac parte și în prezent din toate grupele de dansuri populare ale copiilor, iar atunci când e cazul, particip și în echipa celor mari. Repertoriul este variat și am învătat și un fragment din Călușul Oltenesc, care este foarte apreciat și în străinătate. Am fost cu dansurile în Macedonia, Italia, Bulgaria, Dubai, Egipt, Tunisia, Portugalia. Acum sunt elev în clasa a șasea și am un program destul de încărcat, dar nu mi-e greu. Fac totul din plăcere. În jurul meu sunt mulți oameni care mă ajută. Mama se ocupă de felul în care trebuie să mă îmbrac, tata e alături de mine peste tot, profesorii mă blindează cu teorie și practică, așa că totul mi se pare firesc. Vreau să se mândrească ai mei cu mine. Poate că în viitor voi studia la Viena. Asta mă cam sperie, dar știu că trebuie să muncești mult până când semnătura ta devine autograf!”,
spune Bogdan Munteanu.
Sunt convins că foarte curând acest copil frumos cu ochi scânteietori va bucura întreaga lume cu muzica și prezența lui. Bogdan a înțeles demult care este rolul lui în viață și că, oriunde îl vor purta pașii prin lume, menirea lui va fi să cânte și să încânte.
Aceasta este povestea lui Bogdan Munteanu, copilul minune, și a cutiei lui magice, acordeonul. Dar povestea continuă și, cu siguranță, noi, lugojenii, ne vom mândri cu el.
Dan TIMARU
Lasă un răspuns