BNR atrage atenția PSDNL asupra politicilor fiscale

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Miercuri, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea  ratei de politică monetară la 7%/an, a ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8%/an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 6%/ an.

Minuta, transmisă la finalul ședinței, atrage atenția asupra faptului că „rata anuală a inflației va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie ușor mai ridicată decât cea evidențiată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024”.

Încetinirea ritmului de scădere a inflației, se datorează incertitudinilor și riscurilor asociate „conduitei viitoare a politicii fiscale și de venituri, având ca surse, pe de o parte, execuția bugetară din primele două luni ale anului, dinamica salariilor din sectorul public și impactul integral al noii legi a pensiilor, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare suplimentare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv și al condiționalităților atașate altor acorduri încheiate cu CE. Dinamica salariilor din economie reprezintă un motiv de preocupare”.

Măsura era anticipată de piață și analiști, astfel că volatilitatea cursului euro nu a fost ridicată. Cursul acestuia a urcat joi de la 4,9689 lei la 4,9708 lei într-o ședință în care cotațiile fluctuau între 4,968 și 4,971 lei, valori identice cu cele de la începutul săptămânii.

Joi, se poate spune că piața monetară a fost „închisă”, astfel că indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,05%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,07% iar cel la 12 luni la 6,08%.

Finanțele au organizat joi două noi licitații de titluri de stat cu scadențele în ianuarie 2026 și iulie 2034. La prima, Trezoreria s-a împrumutat cu 891 milioane lei la un randament mediu de 6,04%/an, iar la a doua cu 400 milioane lei la un randament de 6,64%. Ea a acoperit astfel, incluzând și licitațiile de la începutul acestei săptămâni, circa jumătate din suma propusă să fie împrumutată în aprilie de 6,8 miliarde de lei.

Moneda americană s-a depreciat înainte de publicarea cererilor săptămânale de șomaj și a datelor despre comerțul internațional al SUA din februarie. Euro a crescut la 1,0833 – 1,0866 dolari, față de minimul de 1,0724 dolari atins marți. În piața locală, cursul dolarului a scăzut de la 4,6139 la 4,5763 lei.

Francul elvețian s-a depreciat față de euro iar cursul a coborât de la 5,0765 la 5,0503 lei. Media lirei sterline a scăzut de la 5,8041 la 5,7955 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la „fostul” record de 336,9552 lei la unul nou de 337,4428 lei, consecință a faptului că metalul galben urcat la 2.300,40 dolari/uncie.

Mediile monedelor din regiune se apreciau față de euro, la 391,60 forinți, respectiv 4,2921 zloți.

Bitcoin a scăzut marți la circa 64.500 dolari și se tranzacționa joi între 65.109 și 66.825 lei. După deprecierea până la 3.207 dolari, ethereum a urcat la 3.253 – 3.355 dolari.

Radu GEORGESCU

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.