„BNR monitorizează atent evoluțiile mediului intern și internațional și va continua să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu”, se arată în comunicatul de presă care a urmat ședinței de politică monetară a băncii centrale care s-a desfășurat marți, prilej cu care dobânda referință a fost menținută la 7%.
Această decizie a fost anticipată de dealerii bancari care au fost influențați mai mult de creșterea externă a apetitului de risc. Cursul euro a scăzut de la 4,9419 la 4,9380 lei. Piața valutară s-a deschis la 4,399 lei iar minimul ședinței a fost de 4,493 lei.
Comunicatul BNR arată că în ultimele luni leul a manifestat „o tendință de apreciere față de euro (…),în contextul atractivității relative ridicate a plasamentelor în lei, pentru ca în ultimele zile ale lunii martie, raportul leu/euro să crească gradual, revenind în proximitatea valorilor prevalente în semestrul I 2022.
Piața monetară a fost calmă, „pe fondul excedentului de lichiditate din sistemul bancar” așa cum indică banca centrală.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,85 la 6,84%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 7,18% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, s-a oprit la 7,54%.
Pasul făcut înapoi de prețul țițeiului, după decizia de duminică a statelor din OPEC+ de a reduce producția până la sfârșitul anului, a crescut apetitul pentru risc, iar euro s-a apreciat marți la 1,0883 – 1,0993 dolari, nou maxim al acestui an. Cursul monedei americane a scăzut de la 4,5539 la 4,5158 lei.
Moneda elvețiană s-a apropiat de pragul de 1 euro/franc ceea ce a făcut ca media ei să se deprecieze la 4,9556 lei. În schimb, cursul lirei sterline a crescut la 5,6525 lei.
Prețul gramului de aur a crescut la 287,9119 lei, rezultat al aprecierii metalului galben la 1.978 – 1.984 dolari/uncie.
Creșterea apetitului pentru risc a permis monedelor din regiune să se aprecieze față de euro. Media celei maghiare s-a întărit la 376,42 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6785 zloți/euro.
Volatilitatea bitcoin s-a menținut aproape de valorile de luni și fluctua între 27.687 și 28.429 dolari, iar ether creștea la 1.803 – 1.870 dolari.
Lasă un răspuns