Biciclete pentru cei mai buni elevi din Balinț și Bethausen

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Conducerea Școlii Gimnaziale Balinț, reprezentată de directoarea Mihaela Kristof, și conducerea Școlii Gimnaziale Bethausen, reprezentată de directorul Adrian Ionescu, mulțumesc domnului Sergiu Zima, proprietarul Supermarketului  CBA, care a donat celor două instituții de învățământ dezinfectanți pentru mâini, atât de necesari în această perioadă de pandemie, și câte o bicicletă mountain bike pentru elevii care vor obține cea mai mare medie generală  în anul școlar 2020-2021. În cazul în care mai mulți elevi au aceeași medie se va trage la sorți.

„Implicarea  directă în activitățile școlii noastre, prin ajutoarele materiale pe care le-a oferit elevilor  nostri, a adus zambetul pe fața copiilor, dorința de a se autodepăși, de a câștiga, dar și sentimentul că există oameni pentru care EDUCAȚIA contează. Sperăm ca prin acest stimulent motivația pentru învățare, din partea elevilor, să crească. Nu putem decât să mulțumim pentru gest, pentru sprijin și pentru implicarea în astfel de acțiuni. Mulțumim lui Dumnezeu că încă mai există oameni cu suflet mare care sunt conștienți de importanța susținerii educației, a acordării de stimulente elevilor merituoși”, ne-a declarat Mihaela Kristof.

AL PRESS

Despre admin 6589 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.