Belinț trebuie să fie o comunitate dornică de rezultate spectaculoase. Vreau respect și tratament egal pentru toată lumea din comună, susține Adrian Petrescu, candidat la Primăria Belinţ

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Belinț trebuie să fie o comunitate dornică de rezultate spectaculoase. Vreau respect și tratament egal pentru toată lumea din comună, susține Adrian Petrescu, candidat la Primăria Belinţ

Care este sloganul dumneavoastră electoral şi de ce ar trebui să vă voteze oamenii?

„Tânăr și activ, tu alege, ai motiv!”

Eu. Adrian Petrescu, viitorul vostru primar, cu onoare mă prezint în fața dumneavoastră împreună cu echipa mea. Sunt fiu al satului și mă mândresc cu comunitatea căreia îi aparțin, oameni buni, faini și destoinici. Sunt absolvent cu studii superioare dar îmi place viața la țară. Am ales să rămân aproape de bunicul meu, recunoscut apicultor, de tatăl meu, și, din păcate, nu aproape de cel mai drag suflet mie, mama, care a plecat la cele veșnice dar pe care o am alături în spirit mereu. Sunt omul care am răspuns și voi răspunde la toate chemările sătenilor mei, mai ales ale vârstnicilor, cel care nu se dă înapoi atunci când trebuie să ofere ajutor.

Cred în susținere reciprocă, cred în colaborare, cred în muncă făcută cu rezultate. Pentru a obține succesul este nevoie să ne unim și să ne comportăm ca o comunitate dornică de rezultate spectaculoase. Pentru asta trebuie să facem echipă: primar, toată suflarea din Primărie, Consiliul Local și cetățeni, adică dumneavoastră, beneficiarii finali ai unor proiecte care vor transforma comuna noastră.

Care sunt aceste proiecte?

– introducerea rețelei de canalizare, o prioritate absolută a mandatului meu

– păstrarea, întreținerea și dezvoltarea patrimoniului public

– înființarea în cadrul primăriei, cu sprijinul Consiliului Județean, a unui punct de lucru pentru consultanță juridică și profesională adresată tinerilor și nu numai, în vederea atragerii de proiecte de dezvoltare locală (mici întreprinzători și asociații familiale)

– acordarea de facilități fiscale pe perioadă determinată pentru noii întreprinzători

– sprijinul autorității locale pentru înființarea unei asociații agricole puternice: consultanță juridică și îndrumare pentru programe de dezvoltare, obținerea de fonduri europene și guvernamentale în vederea construirii la nivel zonal a unui centru de legume fructe și a unui miniabator de sacrificare animale

– cadastrarea tuturor terenurilor situate în extravilanul localității, prin fonduri guvernamentale, pentru toți locuitorii din comuna noastră, cu eliminarea suspiciunilor de fraudare

– întreținerea drumurilor agricole și lansarea unui plan de pietruire a celor principale din extravilanul agricol

– organizarea unui referendum care să vă ofere libera alegere cu privire la preluarea rețelelor de apă și canal în administrarea primăriei, cu reducerea prețului și eliminarea nemulțumirilor față de actualul operator de utilități

– asigurarea tuturor condițiilor pentru desfășurarea unui învătământ de bună calitate prin programa școlară și activități after school, pentru cadrele didactice și copiii noștri, elevi școlari și preșcolari

– condiții optime de asigurare a sănătății pentru copii, tineri și persoane în vârstă

– respect și tratament egal pentru toată lumea din comuna Belinț și satele aparținătoare – Babșa, Chizătău şi Gruni – pentru toate cultele religioase de pe raza comunei și pentru toate etniile

– în semn de omagiu pentru cei care ne părăsesc, dar și pentru a respecta condițiile creștine și de sănătate publică impuse de regulile legale, este important să construim o capelă mortuară, în colaborare cu comunitatea creștină din localitate cu care vom decide și locația obiectivului.

Pe sprijinul cui vă bazaţi pentru punerea în practică a acestor proiecte şi investiţii?

Toate aceste proiecte trebuie să le facem împreună, cu o echipă autorități-cetățeni care să beneficieze de un suflu nou, tineresc și eficient, în beneficiul nostru și al comunei noastre.  Cu toată puterea, energia și priceperea mea, cu toate resursele umane și materiale din plan local, sunt la dispoziția dumneavoastră și voi depune toate eforturile pentru binele dumneavoastră, oamenii care trăiți, iubiți și conviețuiți în comuna noastră dragă. Mai rămâne un lucru de făcut: să-mi acordați încrederea dumneavoastră la alegerile locale din 27 septembrie.

„TRĂIM ÎMPREUNĂ, CONSTRUIM ÎMPREUNĂ!”

Despre admin 6578 de articole
Nicolae Silade, poet și jurnalist

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.