Bârfa și ocara la români (10) Alma Cornea-Ionescu vs. Camil Petrescu

Urmărește-ne pe Telegram și Google News

Sosirea intelectualilor regățeni în Banat, după alipirea Banatului la patria-mumă, este privită cu rezervă de Alma Cornea-Ionescu, care trăise experiențe existențiale într-un univers cosmopolit.

„Prima pleiadă de regățeni care au venit după Unire în ținuturile alipite erau de obicei elemente fără prea multă școală, dar aduceau cu ei câte un geamantan de cărți, dovedind un interes viu pentru literatură și, în general, pentru probleme de cultură, spre deosebire de «intelectualitatea» bănățeană, din care unii, după ce-și luau un titlu de doctor, nu mai puneau mâna pe o carte.

Această primă generație de regățeni poposeau în Banat, în acea vreme, ca într-o colonie, umblând după fel de fel de învârteli, și cu toții voiau să se căpătuiască și să facă bani. Unii făceau pe ziariștii, atacându-i pe localnici, acuzându-i că n-ar fi buni români, că încă-și mențin legăturile cu minoritarii din Timișoara, că sunt dușmănoși față de regimul românesc, că sunt lipsiți de cultură.

Toate aceste lipsuri le lansau cu scopul bine definit ca ei, «dezrobitorii», să pună mâna pe posturile lor, crezând că și aici e obiceiul ca în Regat, ca, ori de câte ori se schimbă guvernul, să se schimbe și garnitura de slujbași din aparatul de stat, cel puțin în posturile mai înalte.

Se lăudau cu merite și titluri universitare pe care în realitate nu le aveau. Oameni, într-adevăr, fără cultură, excepție făcând profesorul George Călinescu și mai ales profesorul Rene Brasey, un intelectual deosebit de fin și cu mult bun-simț.

Păcat că s-a angajat până la urmă și el în politică. În rest, toți erau «Eroii de la Mărășești» și căutau să se căsătorească cu fete bogate de țărani, cu holde multe și roditoare prin șesul Banatului. Pe Camil Petrescu îl cunoscusem încă de la Lugoj, unde, înainte de a veni trupele românești, era detașat, pentru scurt timp, pe lângă francezi, ca ofițer de legătură.”

Scurta experienţă lugojeană, trăită în calitate de redactor-şef la ziarul „Banatul” (fondat de Cassian R. Munteanu în 24 ianuarie 1919, la Bucureşti, ca „ziar de luptă al pribegilor bănăţeni”), i-a prilejuit cunoaşterea realităţilor politice, culturale şi sociale ale unui oraş constituit, de-a lungul timpului, într-un adevărat epicentru al exprimării şi manifestării aspiraţiilor românilor bănăţeni.

La Bucureşti, „Banatul” avea structura unui hebdomadar. Începând cu numărul 3 al ziarului (7 februarie 1919), sediul redacţiei s-a mutat de la Liga Culturală (str. Fântânei nr. 1) în localul librăriei lui Pavel Suru, bănăţean caransebeşean, situate pe Calea Victoriei nr. 85.

În Capitală au apărut șase numere, până în 7 martie 1919, publicaţia condusă de Cassian R. Munteanu sistându-şi temporar apariţia, până în 13 aprilie 1919, odată cu apariţia numărului 7 la Lugoj. Aici apărea de trei ori pe săptămână (miercurea, vinerea şi duminica), sub direcţia lui Avram Imbroane, sub frontispiciul ziarului fiind inscripţionată şi orientarea: „ziar politic-naţional”.

Animată de resorturile declanşate de entuziasmul Marii Uniri, redacţia şi administraţia noului ziar lugojean îşi propusese promovarea dezideratelor Ligii Bănăţene – asociaţie întemeiată în 16 mai 1919 de bănăţenii aflaţi la Sibiu –, privind culturalizarea Banatului.

Alma Cornea schițează, cu trăsături sigure de condei, un plastic portret al dramaturgului: „Era un tânăr destul de simpatic, mic de statură, cu ochi albaștri-verzui. La început, văzându-l mereu absent, cu gândul aiurea, am crezut că e o fire visătoare ca toți poeții.

Cu greu m-am putut înțelege cu dânsul. Îmi dădea câteodată niște răspunsuri aiurite, până mi-am dat seama că e absent, din cauză că era cam surd. […] El era printre primii profesori români care activau la liceul din Timișoara [Liceul Real de Stat de Băieţi din Timişoara, actualul Colegiu Naţional „Constantin Diaconovici-Loga”] – bineînțeles fără studiile terminate în acea vreme, dar îl preocupa mai mult ziaristica decât profesoratul. […]

Era un om mic și slăbuț în vremea aceea. Numai nervi, veșnic agitat și foarte combativ. De altfel, foarte inteligent, dotat cu un spirit de observație extraordinar. Probabil că și din cauza surzeniei s-a interiorizat așa”.

Publicarea în presa timișoreană a unui articol denigrator la adresa tatălui pianistei lugojene (de către un coleg al dramaturgului, care coordona rubrica), că n-ar fi bun român, că s-ar expune în anturajul minoritarilor „în loc să promoveze elementul românesc”, că ar fi dușman al noului regim politic instalat după crearea României Mari, i-a insuflat Almei Cornea o nestăvilită dorință de a-i căuta nod în papură și a-i găsi defecte:

„Știam că, în cercurile românești, făcea pe naționalistul înfocat, care «s-a luptat la Mărășești». Vorbea cu dușmănie de minoritari, spunând că ar trebui expulzați din țară, fiind cu toții în serviciul revizionismului maghiar”.

Sub imperiul acelorași practici, de promovare deșănțată, concertată a acuzelor și șicanelor ultranaționaliste, într-un areal în care românii se simțeau stingheri după secole de umilințe și împilare, Radu Urlățianu, dirijorul Orchestrei Societății „Amicii Muzicii”, își pusese capăt zilelor.

Ca și în alte cazuri, în care Alma Cornea investiga, detectivistic, comportamentul unor personalități, uneori de vină erau unguroaicele. Focoase, frumoase, irezistibile, îi prindeau în mrejele lor chiar și pe cei mai dedicați și înverșunați luptători identitari, căliți temeinic în disputele cu tradiționalii asupritori.

Alma Cornea sesizează că vajnicul dramaturg, sensibil la avansuri sentimentale, „în excesul său de naționalism, nu era sincer, din moment ce se lega de toate unguroaicele care îi făceau ochi dulci”.

În acele momente, Camil Petrescu nu mai rezona la „limba vechilor Cazanii” și simțea imperios lăuntrica nevoie să împărtășească simțămintele tinerei curtezane, prin vorbe meșteșugite, acordate la glasul strunelor lirei sale poetice.

Astfel, junele amorez „se căznea mereu să învețe fraze în limba lui Arpad ca să le poată acosta pe stradă. Ba le mai dedica și poezii!”

A consemnat:

Constantin-T. STAN

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.