Bacalaureatul de toamnă, la Lugoj: au promovat examenul 50 de candidați, din cei 169 înscriși

Alina Dana OLAR 

Dintre cei 169 de candidaţi care s-au înscris în acest an la examenul de Bacalaureat în sesiunea de toamnă, doar 50 au reușit să promoveze examenul, obținând medii între 6,00 și 7,26. Nu s-au prezentat la examen 27 de candidați, iar 92 de absolvenți de liceu au picat Bacalaureatul, dintre aceștia 32 au avut medii cuprinse între 5 şi 5,99. Promovabilitatea a fost de 35,21%.

Dintre cei 50 de candidaţi care au promovat examenul, 29 sunt din promoţia 2022, iar 21 din promoţiile anterioare. Cea mai mare medie – 7,26 a fost obținută de un candidat de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu”.

Dintre cei 14 elevi înscriși de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu”, au promovat examenul 6 candidați (unul din promoțiile anterioare), 7 au fost respinşi şi un concurent nu s-a prezentat.  Cea mai mare medie a fost 7,06. Dintre candidații declarați respinși, 4 au avut media între 5 și 5,99. Promovabilitatea la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” a fost de 46,15%.

De la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” au fost înscrişi 49 de candidați, din care au promovat 20 (6 din promoţiile anterioare), 6 nu s-au prezentat, iar 23 au fost respinşi (8 cu media între 5 şi 5,99). La Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” cea mai mare medie a fost 7,26, iar promovabilitatea – 46,51%.

La Liceul Tehnologic „Valeriu Branişte”, dintre cei 73 de absolvenți de liceu înscriși, 18 au promovat examenul (10 din promoțiile anterioare), promovabilitatea fiind de 30 %. Nu s-au prezentat 13 candidați, iar 42 au fost respinşi (16 au avut media între 5 și 5,99). Cea mai mare medie a fost 6,91.

De la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”, din cei 32 de candidați înscrişi, 5 au promovat examenul (4 sunt din promoțiile anterioare), 7 nu s-au prezentat şi 20 au fost respinşi (4 cu medii între 5 și 5,99). La Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” promovabilitatea a fost de 20%, iar cea mai mare medie – 6,68.

De la Liceul Teoretic „Harul” s-a înscris un singur candidat, care a promovat examenul cu media 6,16.

Rezultatele candidaților de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” pot fi văzute AICI.

Rezultatele candidaților de la Liceul Teoretic „Iulia Hasdeu” pot fi văzute AICI.

Rezultatele candidaților de la Liceul Tehnologic „Valeriu Branişte” pot fi văzute AICI.

Rezultatele candidaților de la Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” pot fi văzute AICI. 

Rezultatele candidaților de la Liceul Teoretic „Harul” pot fi văzute AICI.


Descoperă mai multe la Actualitatea Online

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.