AUR are sediu și cabinet parlamentar la Lugoj

În timp ce alte partide așteaptă spațiile de la Primăria Lugoj, ca să-și deschidă un cabinet parlamentar, cei de la AUR au închiriat deja un imobil unde funcționează Cabinetul Parlamentar al deputatului Ciprian-Titi Stoica. După cum informează Lugojeanul.ro, acesta se află pe str. 20 Decembrie 1989, nr.18, unde funcționează și sediul partidului.

„Am reușit în ultimele luni să avem o activitate intensă la Lugoj și să ne punem la punct organizația locală. Avem deja foarte mulți tineri care care s-au înscris în partid și am făcut o echipă puternică. Pot să vă spun că AUR devine o alternativă serioasă în această zonă și vrem să facem o altfel de politică. Ușile cabinetelor noastre sunt deschise tuturor cetățenilor care doresc să devină membri AUR sau să ne transmită problemele cu care se confruntă comunitatea lor”, a declarat pentru Lugojeanul.ro Alexandru Sîrbescu, președintele organizației lugojene.

În ultimele două luni, AUR a deschis filiale la Lugoj, Buziaș, Racovița, Boldur, Darova, V.V Delamarina, Știuca, Găvojdia, Criciova, Bârna, Nădrag, Fârdea, Dumbrava, Traian Vuia, Făget, Margina, Curtea, Pietroasa, Tomești, Ohaba Lungă, Mănăștiur, Bethausen, Topolovăț, Belinț, Coșteiu, Brestovăț, Secaș, Ghizela, Bara, Balinț etc.

(D. G.)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.