Asociația Acasă în Banat organizează o acțiune de sprijin pentru salvarea unei mame cu doi copii

Urmărește-ne pe WhatsApp | Telegram | Google News

Asociația Acasă în Banat sare în ajutorul unei mame singure cu doi copii, din satul Țipari, din apropierea Lugojului. Femeia trăia cu copiii într-o casă care nu îi aparținea și care a fost vândută. Ca să nu doarmă sub cerul liber, s-a întors la părinți, adică într-o anexă fără curent și fără apă a fostului CAP.

Voluntarii de la Acasă în Banat vor să le schimbe complet acoperișul spart, să le pună geamuri unde lipsesc, să le schimbe ușile și să le amenajeze camerele. Acțiunea va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, de la ora 8.00.

„Pe Codruța am cunoscut-o prin intermediul neobositei Ancuța Sîrbu de la Coș-teiu. Băiatul Codruței frecventează cursurile Educația la Sat și așa am aflat de situația dificilă în care se află. Împreună cu cei doi copii, a trebuit să elibereze casa în care stăteau și să se mute înapoi la părinți.

Tatăl ei, de 80 de ani, locuiește în turnul de apă de la fostul CAP din Țipari. Lipit de turn, este o locuință improvizată, iar aici s-a mutat Codruța. Nu au curent electric, apa o aduc cu găleata de la un puț din apropiere, nu au baie, iar la ultimele ploi le-a curs apa prin acoperiș și copiii nu au deloc condiții în care să învețe și să își facă temele.

Ne-am decis să le dăm o mână de ajutor și pentru ca băieții să înceapă școala în condiții mai bune. Vom face o echipă de voluntari și pe data de 3 septembrie, sâmbătă, mergem să îi ajutăm cu tot ce putem.

Ne-am propus să le schimbăm complet acel acoperiș, să le punem geamuri unde lipsesc, să le schimbăm ușile, să le amenajăm camerele, atât în anexă cât și în turnul de apă.

Va fi foarte mult de lucru: de la demolat, la igienizat și de la zugrăvit până la construit, așa că orice mână de ajutor este binevenită. Începem lucrul dimineața la 8 fix și terminăm seara!

Voluntarii care doresc să participe sunt rugați să ne contacteze”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Pentru acțiune, cei de la Acasă în Banat, au nevoie de:

12 grinzi de 6 metri lungime si 8×8 sau 10×10 grosime

2 pachete de lăteți x 4/6 metri

0,5 mc de scândură

2 pachete de vată de sticlă

2 ferestre termopan 116×116 cm

1 rolă de linoleum de 4×42

sobe cu plită + accesorii

1 aragaz în stare bună

1 kit panou solar 100W.

Cei care vor să dea o mână de ajutor ca voluntari sunt așteptați, sâmbătă, 3 septembrie, la Țipari, iar cei care vor să ajute cu materiale sau bani pot afla datele de contact de pe pagina de Facebook a Asociației Acasă în Banat.

Denisa GREGA

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.