
Lucrările de asfaltare a drumului județean 609, care leagă localitățile Valea Lungă Română și Cliciova, vor fi finalizate înainte de termen. Anunțul a fost făcut de Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, care a menționat că asfaltarea în premieră a acestui drum, în lungime de 5 kilometri, este aproape finalizată.
„Deși constructorul avea timp până în septembrie, ne aflăm deja aproape de a recepționa lucrarea. DJ 609 are o lungime de 5 km și este asfaltat în premieră. Lucrarea are o valoare de peste 4,5 milioane lei, iar finanțarea am asigurat-o prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Acesta este doar primul drum pe care-l vom inaugura în acest an, fiind, de altfel, prima șosea care a intrat în lucru în 2019. Avem mai multe drumuri județene în lucru și în diferite stadii ale documentației, cu toate tipurile de finanțare posibile, prin PNDL, din bugetul propriu sau prin finanțări europene”,
a anunțat președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Lasă un răspuns