Așezări din Țara Făgetului (LXI): Surducu Mic

Se situează în estul judeţului Timiş, la 4 km sud de localitatea Traian Vuia și la 20 de km de Făget. Numele localității provine de la toponimul maghiar „Szurduc” = „strâmtoare”.

Se învecinează la nord-est cu Traian Vuia, la nord cu Dumbrava, la est cu Bucovăţ, la sud-est cu Fârdea, la sud cu Botineşti şi la vest cu Săceni.

Prima atestare documentară a Surducului Mic datează din anul 1511, când era proprietatea lui George Brandemburg și făcea parte din districtul Bujor. În anul 1596, principele Sigismund Báthory a donat satul lui Ştefan (István) Jósika, cancelarul Transilvaniei, „un român de origine din Caransebeş” care „avea influenţă deosebită asupra principelui”.

După decapitarea lui în cetatea Sătmarului la 1 septembrie 1598, Sigismund Báthory a donat satul lui Farcas Buzsory, Ioan și Petru Gașpar, drept răsplată a serviciilor prestate de el. La sfârșitul sec. al XVI-lea este menționată o moară funcțională în sat. În 1617 satul a fost zălogit de Gabriel Báthory sub numele de Szurdukul.

De-a lungul timpului, localitatea a avut mai multe denumiri: 1511 Zwrdok, 1617 Szurdukul, 1690-1700 Sorduk, 1828 și 1851 Kis-Szurdok, 1913 Kisszurdok.

În anul 1554 Surducul Mic avea 16 de case, în 1569, 21 case, în 1579, 24 case și în 1776, 80 de case. În anul 1869 avea 138 de case și 703 locuitori, din care 693 români, în 1880 avea 132 case și 683 locuitori, din care 675 români; în 1900 avea 140 case și 808 locuitori, din care 802 români;

în 1910 avea 151 case și 791 locuitori, din care 783 români; în 1930 avea 682 locuitori, din care 671 români; în 1992 avea 415 locuitori, toți români; în 2002 avea 369 locuitori, din care 366 români; în 2011 avea 308 locuitori, din care 303 români.

Din punct de vedere administrativ, în secolele XV-XVI făcea parte din districtul Bujor, la sfârșitul secolului al XVII-lea din districtul Făgetului, după instaurarea stăpânirii habsburgice în Banat aparținea districtului Lugoj și cercului administrativ Făget, în 1779 făcea parte din comitatul Caraș, plasa Căpâlnaș, iar după 1881 din comitatul Caraș-Severin, plasa Făget.

De la 1919 face parte din județul Caraș-Severin, plasa Făget, secretariatul cercual Bujor împreună cu comunele Bujor, Botinești, Bucovăț și Săceni. Din anul 1950, după aplicarea legii de regionalizare și raionare administrativă a României satul Surducul Mic făcea parte din comuna Bujor, raionul Lugoj, iar după înființarea raionului Făget, din acest raion.

Din anul 1968, când în baza noii legii de împărțire administrativ-teritorială nr. 2/1968 sunt desființate raioanele și regiunile și se înființează județul Timiș, satul Surducul Mic face parte din acest județ, comuna Traian Vuia, situație ce se menține și astăzi.

În 17/19 august 1872 s-a născut la Surducu Mic marele inventator Tra-ian Vuia, pionier al aviaţiei, publicist și militant social-politic.

Potrivit tradiției, prima biserică cunoscută a fost construită din lemn în cimitirul satului, locul altarului fiind marcat de o cruce de piatră inscripționată cu litere chirilice.

După strămutarea satului de pe deal pe actuala vatră, s-a construit în anii 1854-1859, în centrul satului, actuala biserică. După 1774 copiii din Surducu Mic învățau la școala confesională din Botinești, apoi la Bujoru, iar din 1791 la școala din localitate.

Locuitorii din comuna Surducul Mic, în adunarea lor ținută la 16/29 noiembrie 1918, l-au ales pentru Marea Adunare Națională din 18 noiembrie/1 decembrie 1918 de la Alba-Iulia, ca delegat pe profesorul Samson Crâștiu.